Mircea Lucescu (79 de ani) l-a propus pe Radu Drăguşin (22 de ani) la o echipă de top din Europa.
Într-un interviu acordat pentru italienii de la Gazzetta dello Sport, Mircea Lucescu a vorbit despre situaţia în care Radu Drăguşin se află la Tottenham, în Premier League, şi l-a propus la o echipă de prim plan din Europa.
Radu Drăguşin, înapoi la Juventus în 2025?
"Il Luce" a fost întrebat despre posibilul transfer al lui Radu Drăguşin la Juventus, despre care presa din Italia a scris în urmă cu câteva zile. Selecţionerul naţionalei României a oferit votul său de încredere în privinţa acestei mutări.
Potenţialul lui Radu Drăguşin îl recomandă pentru un transfer la Juventus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Drăguşin? Radu, la noi, e mereu titular, este în creştere şi va deveni un mare apărător. Acum este concentrat să îşi croiască drum ca titular la Tottenham. Dar dacă continuă să joace puţin... Eu dacă aş fi Juve m-aş gândi: este tânăr, cunoaşte Serie A şi lumea Juventus. Pe mine, ca selecţioner, mă interesează doar ca Drăguşin să joace şi să fie fericit, restul sunt evaluări manageriale care nu depind de mine”, a spus Mircea Lucescu pentru Gazzetta dello Sport.
Radu Drăguşin a jucat 286 de minute în cinci meciuri din toate competiţiile sezonului la Tottenham.
- 25 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Radu Drăguşin în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu, radu dragusin, transfer, serie a, juventus