La conferinţa de presă susţinută după victoria cu Cipru, scor 4-1, Mircea Lucescu a discutat deschis despre viitorul lui Ianis Hagi.
Lucescu, sfat important pentru Ianis Hagi
Mircea Lucescu l-a lăudat pe Ianis Hagi pentru prestaţie pe care a avut în meciul cu Cipru, dar i-a dat un sfat important pentru noul an.
Ianis Hagi a evoluat doar în două meciuri în acest sezon pentru Rangers şi a reuşit un assist.
"Da, bineînţeles că l-am sfătuit (n.r. pe Ianis Hagi). Cum să nu? Nu e prima dată. I-am şi spus că îi dau şansa asta (n.r. să joace), dar trebuie să ajungă la o altă echipă unde să joace efectiv. A jucat bine şi îl felicit. Şi-a făcut datoria", a declarat Mircea Lucescu despre Ianis Hagi, la conferinţa de presă de după partida cu Cipru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia lui Ianis Hagi a rămas una în continuare incertă, deşi ”Tricolorul” a fost reprimit la prima echipă de aproape o lună şi jumătate.
Antrenorul scoţienilor Philippe Clement (50 de ani) i-a acordat foarte puţine minute lui Ianis în acest sezon, motiv pentru care Ianis Hagi trebuie să se gândească serios la ce decizie va lua anul viitor, mai ales, după sfatul primit de la Lucescu.
Ce scriu scoţienii despre situaţia lui Hagi:
”Situaţia sa contractuală a fost rezolvată pentru a putea fi reprimit la prima echipă, dar Ianis nu a primit minute în mod constant de atunci. A petrecut sezonul trecut la Alaves şi încă nu pare să aibă un loc asigurat în formula de start a lui Rangers”, au scris scoţienii de la Glasgow World.
- 1,8 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu, ianis hagi, rangers, românia