You are here:

Mirel Rădoi, analizat de Giovanni Becali: "Dacă era deştept, după acel meci trebuia să-şi dea demisia. Când îl pui pe Mihăilă în dreapta, ce să facă el?" EXCLUSIV

Mirel Rădoi, analizat de Giovanni Becali: "Dacă era deştept, după acel meci trebuia să-şi dea demisia. Când îl pui pe Mihăilă în dreapta, ce să facă el?" EXCLUSIV
Comentarii

Selecţionerul naţionalei României, Mirel Rădoi, e sub presiune după startul ratat de preliminarii. Giovanni Becali a analizat prestaţia naţionalei, în plină campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2022.

Giovanni Becali: "Avem pretenţii că avem jucători în străinătate, că avem o altă faţă"

Naţionala României e pe locul al patrulea în grupa J, cu trei puncte, la egalitate cu Islanda. De cealaltă parte, Joaquin Caparros a dus-o pe Armenia pe primul al grupei, cu nouă puncte, peste Macedonia de Nord, locul secund, şi Germania, locul al treilea, ambele cu şase puncte. 

"Cu o senzaţie amară am rămas. Avem pretenţii că avem jucători în străinătate, că avem o altă faţă. Trebuie să treacă timp până aceşti jucători vor intra în acel fotbal. Am avut falsa impresie că ne-am calificat cu acea naţională la EURO U21, dar a fost o generaţie mult mai bună decât cea avută de Mutu acum... Să nu uităm că acea echipă a avut şansă de a fi la acel turneu final. 

La 2-1, cu Armenia, nu am făcut aceeaşi tactică precum atunci cu Portugalia (n.r. - în preliminariile EURO U21 2019). Ăia atacau în valuri. Ne-am calificat, ne-am bazat pe tinereţea lor, pe românii din Italia. Pe baza acelei semifinale ne-am bazat că acea generaţie va veni la naţională, dar acea generaţie se face dacă joacă într-un campionat mediu, bun, iar al nostru nu e mediu", a declarat Ioan Becali pentru Telekom Sport.  

Impresarul a susţinut că Mirel Rădoi ar fi trebuit să-şi dea demisia imediat după ce a ratat calificarea la EURO, în urma barajului cu Islanda. Vărul lui Gigi Becali crede că situaţia în care se află selecţionerul îi poate pune cariera în pericol. 

"Când îl pui pe Mihăilă, în dreapta, ce să facă el? El joacă în stânga. Când ai doi atacanţi, pe Puşcaş şi Keşeru... Victoria cu Macedonia de Nord nu am meritat-o. Cu Germania puteam pierde cu 4-0, 5-0. Am fost conduşi cu Armenia de 1-0, puteam fi conduşi cu mai mult. A venit Dumnezeu şi ne-a dat la două faze nelucrate. Trebuia să ţinem de 2-1. 

Rădoi, continuând aşa, îşi face rău carierei. Cred că Rădoi trebuia să-şi da seama când a pierdut cu Islanda. Erau două meciuri accesibile la baraj, mulţi ne-au considerat favoriţi. Dacă era deştept, după meciul cu Islanda trebuia să-şi dea demisia. A crezut în echipa asta, dar nu a reuşit să facă ce şi-a propus cu ea", a mai spus agentul.  

Afla mai multe despre: mirel radoiechipa nationalaromania mirel radoigiovanni becali ioan becali 

viewscnt
Articole similare