Selecţionerul Mirel Rădoi va fi aproape de jucătorii săi. FRF s-a asigurat că antrenorul poate urmări şi chiar să ofere indicaţii în timp real la antrenamentele naţionalei.
FRF se asigură cu Mirel Rădoi conduce antrenamentele naţionalei
Mirel Rădoi a fost depistat pozitiv cu COVID-19, înainte de primul meci oficial al naţionalei României din acest an: "E o pierdere foarte mare, nu neaşteptam la acest lucru, mai ales că Mirel Rădoi a şi trecut prin prima fază a vaccinării. În momentul de faţă, ce ne dorim este să nu mai avem şi jucători în aceeaşi situaţie. Jucătorii care vor intra în teren, dar şi ceilalţi de pe bancă, vor trebui să joace şi pentru Mirel. Speranţa noastră se leagă de următoarea situaţie, ca Mirel să fi fost pozitiv cu câteva zile înaintea depistării viruslui, astfel încât să putem într-o perioadă mai scurtă de timp să avem cele două teste consecutive negative pentru a-l putea scoate din această izolare", a declarat Răzvan Burleanu.
Şeful fotbalului românesc a anunţat că FRF s-a ocupat de partea tehnică, pentru ca selecţionerul Mirel Rădoi să poată fi informat şi chiar să intervină la antrenamentele naţionalei premergătoare meciurilor din debutul preliminariilor pentru Cupa Mondială: "Am intervenit deja la Mogoşoaia în baza de pregătire astfel încât cele două terenuri de antrenament destinate primei reprezentative să fie conectate la internet de mare viteză, astfel încât Mirel din izolare să poată să urmărească fiecare fază a antrenamentului şi implicit să poată să intervină dacă este cazul. Dacă vom câştiga primul meci, cu siguranţă la nivel mental vom putea să pregătim foarte bine şi următoarele două meciuri", a mai spus preşedintele FRF.
România, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022
România face parte din Grupa J a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2022, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein, în urma tragerii la sorţi de la Zurich. Europa va trimite la turneul final din Qatar 13 reprezentative.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tricolorii vor disputa prima partidă din grupa preliminară pe teren propriu, contra Macedoniei de Nord, meci care se va juca în 25 martie, de la ora 21:45, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, echipa nationala, mirel radoi covid