You are here:

Mirel Rădoi, doar cuvinte de laudă după victoria cu Austria. Marele câştig al tricolorilor şi ce schimbări a anunţat pentru partida vitală cu Islanda

Mirel Rădoi, doar cuvinte de laudă după victoria cu Austria. Marele câştig al tricolorilor şi ce schimbări a anunţat pentru partida vitală cu Islanda
Comentarii

Mirel Rădoi (39 de ani) a reacţionat la finalul victoriei obinute de România în Austria, 3-2, care i-a dus pe tricolori pe primul loc în grupa de Liga Naţiunilor, şi i-a felicitat pe jucători. Selecţionerul a rostit doar cuvinte de laudă la adresa elevilor săi şi a spus că succesul de la Klagenfurt e unul meritat.

Rădoi speră ca jucătorii să-şi păstreze entuziasmul şi încrederea şi pentru meciul cu Islanda, de pe 8 octombrie. Antrenorul a anunţat că la partida cu Islanda s-ar putea să apară şi alţi jucători în lotul tricolorilor, precum Mitriţă sau Răzvan Marin.

Am gândit în aceste zile, aşa cum am spus şi aseară, la conferinţă, avem nevoie de jucători care să aducă ceva în plus, avem nevoie la nivel de intensitate, pentru că Austria are un ritm foarte ridicat de joc. Şi atunci aveam nevoie de jucători care pot să ducă atât acţiunile defensive, cât şi ceea ce înseamnă după aceea organizarea noastră ofensivă. 29.27 Era clar că în momentul în care ne asumăm să facem presing, aveam nevoie de jucători care să aibă prospeţime.

Mă puneţi într-o situaţie delicată, să dezvălui ceea ce am discutat cu ei, dar oarecum ne-am gândit în această perioadă ca şi exerciţiile pe care le facem în timpul antrenamentului să fie de aşa natură încât să îşi folosească calităţile lor, dar oarecum să aibă o atmosferă destul de bună la nivel de grup.

Avem o discuţie cu ei când vin la echipa naţională, le spunem ce vrem să lucrăm, după care, cu o seară înainte şi în ziua jocului, le arătăm organizarea defensivă-ofensivă şi atunci trebuie să fie mult mai mare impactul faţă de adversar, pentru că au şi lucrat deja ceea ce trebuie făcut. Cred că foarte multe lucruri au venit de la ei. Probabil am reuşit să creem o atmosferă destul de bună la nivel de grup, dar ca şi determinare/sacrificiu, lucrurile au venit de la ei.

Din punctul meu de vedere, Austria este cea mai bună echipă. Dar asta nu înseamnă că, în momentul de faţă, pe noi nu ne obligă această poziţie să mergem la victorie cu orice adversar. Dar îmi menţin în continuare părerea că cel mai echilibrat lot şi cea mai bună echipă este Austria. Noi am reuşit să compensăm cu alte lucruri. Mă bucur că am reuşit să marcăm trei goluri în deplasare, am reuşit să terminăm într-un sistem 3-5-4-1 care nu a fost lucrat, doar la nivel de teorie, dar foarte mulţi deja jucau la echipa de club.
Planul de joc pentru această partidă a fost mult mai uşor decât primul. De ce? Pentru că noi am reuşit de la vechiul staff să păstrăm organizarea la fazele ofensive şi tranziţia pozitivă. Şi atunci ne-a fost mult mai uşor pentru adversar în această seară, pentru că am păstrat de la Cosmin şi de la stafful lui aceste două lucruri, care ne-au şi ajutat.

Ca şi strategie, o gândeam dinainte de aceste două meciuri. Am gândit-o în cele trei luni de pandemie, o vom gândi în continuare. Într-adevăr, în această seară, au reuşit anumite cupluri să ne edificăm asupra lor, pentru că am gândit oarecum planul partidei să şi vedem anumiţi jucători, pe poziţii apropiate, cum se pot mobiliza, cum se pot ajuta reciproc. Pentru că, într-adevăr, avem anumiţi jucători care sunt foarte buni pe faza de atac, dar au probleme defensive, sau alţii sunt foarte buni defensivi şi nu aduc foarte mult aport ofensiv... Şi astă seară ne-am edificat oarecum. Asta nu înseamnă că la barajul cu Islanda vom vedea echipa din această seară. Asta depinde în continuare de evoluţiile  lor la echipele de club, de minutele pe care le vor avea şi, cel mai important, în momentul în care vor fi convocaţi, cum se vor prezenta la antrenamentele dinaintea meciului cu Islanda.

(n.r. - despre Alibec. Ce i-a făcut de a alergat atât) Nu am cum să dezvălui asta, sunt lucruri din interior. Dar nu te gândi că au fost foarte multe discuţii numai cu Denis. El a înţeles ajutorul pe care noi i-l dăm. La fel trebuie să îl răsplătească prin evoluţiile lui la nivel de echipă. Aşa cum am făcut şi la tineret, aşa facem şi la echipa mare. Încercăm să le dăm jucătorilor ceea ce au nevoie, aici mă refer la încredere, apoi să îi respectăm, ca să putem fi respectaţi. Nu putem să cerem ajutorul cuiva sau respectul cuiva, fără să îl acordăm. Probabil că aici a fost vorba de respect reciproc, iar el nu a făcut altceva decât să înţeleagă mesajul coechipierilor şi al stafului.

E posibil să apară şi alţi jucători, Mitriţă, Radu, Răzvan Marin. Va depinde de evoluţia la echipa de club"
, a spus Mirel Rădoi la finalul partidei.



România a învins Austria cu 3-2 în etapa a doua din grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor. Alibec, Grigore şi Maxim au marcat golurile partidei de la Klagenfurt.

Afla mai multe despre: mirel radoireactieromaniaaustria 

viewscnt
Articole similare