Mirel Rădoi (40 de ani), selecţionerul naţionalei României, a vorbit la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Liechtenstein, ultimul din preliminariile CM 2022.
Rădoi: "Jucătorii nu pot fi sută la sută concentraţi. Va fi o ruşine dacă nu câştigăm!"
La întâlnirea cu jurnaliştii, înainte de meciul care poate fi ultimul din mandatul său de selecţioner, Mirel Rădoi a anunţat că frustrarea şi supărarea de după egalul cu Islanda (0-0) n-a trecut, iar jucătorii ar trebui să-şi verste toate aceste sentimente negative pe teren, în partida cu Leichtenstein.
Rădoi vrea să termine campania de calificare la CM 2022 cu o victorie, aşa cum a început-o: "Nu trecem prin momente foarte bune, e clar că a rămas o doză de dezamăgire după partidă cu Islanda, e clar că şi mâine ne vom gândi, atât la ce s-a întâmplat cu Islanda, cât şi la meciul din Macedonia. Sper doar că frustrarea acumulată la meciul cu Islanda să o arătăm mai ales pe început de joc, mai ales în prima repriză, pentru că e clar că nu a trecut uşor şi nu va trece foarte uşor dezamăgirea pe care a simţit o toată lumea.
Nu cred că pot fi, şi eu am trecut prin momente din astea şi sunt sigur că vor sta cu gândul şi în partea cealaltă. Evident, dacă vin la margine nu le vom spune rezultatul din partida cealaltă, indiferent care va fi scorul pentru că nu vrem să le atragem atenţia. V-am spus mai devreme că nu vor fi 100% conectaţi doar pentru partida asta oricât am încerca noi să o , să se gândească la partidă de mâine. Cu toate că din mai multe aspecte e foarte important.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am început această campanie cu o victorie, trebuie să o terminăm cu o victorie. După, dacă Islanda înainte de partidă cu noi ştia că nu mai are nicio şansa şi a putut să trateze meciul şi să câştige un punct, o poate face şi mâine în aceleaşi condiţii. Din punctul ăsta de vedere în partidă de mâine seară avem mai multe lucruri de pierdut decât de câştigat.
În cel mai fericit caz, cu o minune în partea cealaltă putem termina pe locul 2, dar necâştigând aici (n.r. - în Liechtenstei) va fi o ruşine", a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă.
Meciul Liechtenstein - România se joacă duminică, de la ora 19:00, şi va putea fi urmărit LIVE TEXT pe www.telekomsport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, echipa nationala, romania