You are here:

Mirel Rădoi, norocos în Arabia Saudită. Egal dramatic pentru Al Tai, după ce a fost condusă cu 2-0

Mirel Rădoi, norocos în Arabia Saudită. Egal dramatic pentru Al Tai, după ce a fost condusă cu 2-0

Stranieri

Comentarii

Al Tai, echipa pregătită de Mirel Rădoi, a revenit dramatic şi a scos un punct în ultimele minute ale celui mai recent meci disputat în campionatul Arabiei Saudite.

Mirel Rădoi, norocos în Arabia Saudită. Egal dramatic pentru Al Tai, după ce a fost condusă cu 2-0

Echipa saudită Al Tai a încheiat la egalitate miercuri, în deplasare, scor 2-2, meciul cu formaţia Al Khaleej. Al Tai a revenit după ce a fost condusă cu 2-0.

Gazdele au deschis scorul în minutul 13 prin Cikalleshi, iar pe finalul primei reprize au înscris pentru 2-0 prin Al Abdan.

Echipa lui Rădoi a revenit spectaculos marcând de două ori în finalul partidei. Johani a făcut 2-1 în minutul 80, iar în minutul 90+3, Friedrich a înscris în propria poartă şi Al Tai a scos un egal, 2-2.

Al Tai este pe locul 7 în clasament, cu 26 de puncte, în timp ce Al Khaleej ocupă locul 14, cu 17 puncte, 20 de etape disputate în campionatul din Arabia Saudită.

Mirel Rădoi a preluat-o pe Al Tai în luna ianuarie a acestui an. Cu el la cârmă, formaţia saudită a disputat şapte meciuri, dintre care a câştigat doar două, în alte două a remizat şi pe restul de trei le-a pierdut.

Afla mai multe despre: al taimirel radoiarabia saudita 

viewscnt
Articole similare