Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, a recunoscut că i-a atras atenţia o clauză din contractul pentru care familia Mititelu şi Marius Şumudică s-au înţeles iniţial, pentru numirea noului antrenor la FC U Craiova.
Marius Şumudică ar fi putut profita din plin de o clauză impusă de Adrian Mititelu
Continuă căutările pentru un nou antrenor principal la FC U Craiova, după ce Adrian Mititelu şi-a anunţat retragerea din managementul clubului. Marius Şumudică a fost dorit, dar în cele din urmă s-a ajuns la o dispută cu Adrian Mititelu.
Cu negocierile picate, Adrian Mititelu junior s-a simţit lezat de o afirmaţie făcută de Marius Şumudică şi a publicat contractul propus acestuia.
Cu datele financiare la vedere, Basarab Panduru a comentat propunerea pe care a avut-o pe masă antrenorul şi a remarcat un punct referitor la clasarea echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dacă până la data de 15 martie 2024 echipa nu se situează minimum pe locul 8 sau la cel mult 3 puncte de locul 8, clubul poate denunţa unilateral contractul cu plata salariilor la zi", este clauza făcută public de fiul lui Adrian Mititelu şi care i-a atras atenţia expertului Orange Sport.
"Mi se pare un contract mic şi el l-a lăsat doar de dragul de a veni, nu a mai avut nici în Turcia, nici în Arabia Saudită, unde ne zicea despre o sumă cu şase de zero. Pe de altă parte mi se pare un contract foarte mare pentru Craiova, nu ştiu dacă a mai plătit contractul ăsta.
Mi se pare o clauză acolo... Adrian Mititelu chiar s-a păcălit. Să fie în primele opt, dar acceptă şi la trei puncte distanţă. Poţi fi şi pe locul 11, nu? Printr-o conjunctură poţi să fii şi pe ultimul loc. La trei puncte de locul 8? Cum ai putut să pui aşa ceva?
Hai să nu zicem pe ultimul loc, că e martie deja, dar pe 10-11. Tu poţi termina pe 10. Stai puţin, mă, că e clauza de care te poţi folosi, care te securizează complet. Mă gândesc că te-a adus să fii printre primele şase", a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- OFICIAL | Mattias Kait a semnat, după doar 157 de minute jucate la Rapid în acest sezon! "Avem obiective mareţe şi vreau să le îndeplinim împreună"
- VIDEO | Faza care a ridicat semne mari de întrebare la Hermannstadt - ”U” Cluj. ”Nu poţi să-i dai galben pentru simulare”
- Se umple Arena Naţională pentru meciul României cu Israel! Decizia anunţată de FRF
- OFICIAL | Transfer de top la un club din Superligă. Nu s-a ales cu Dică dar a adus un mijlocaş cu 10 selecţii la naţionala ţării sale
- Doi oameni din staff-ul lui Nicolae Dică au oprit numirea la FC Botoşani! Cum a fost posibil. ”Au gândit mai mult faţă de mine”
- Şi Nicolae Dică s-a supărat! "Sunt dezamăgit. Când eu câştigam meciuri la FC U Craiova, Şumudică făcea asta"
- ”E lent ca o broască ţestoasă”. Superliga României, un campionat prea ”în viteză” pentru fotbalistul adus cu mare fast la Universitatea Craiova? | EXCLUSIV
- Renaşte Ianis Hagi la Alaves? Fostul selecţioner crede că fiul ”Regelui” a dat lovitura. ”Campionatul spaniol i se potriveşte cel mai bine”
- ”Este urât, urât, urât de tot”. Panduru, scos din sărite de simularea lui Budescu: ”Nu mă aşteptam să văd” | VIDEO
- Veste dură pentru Real Madrid. Accidentarea lui Vinicius, mai gravă decât se credea. Cât ar putea lipsi brazilianul
- Ce lovitură pregăteşte Gică Hagi la Farul: ”S-ar putea să aveţi surprize”. Dezvăluiri despre următoarea mişcare plănuită de ”Rege” la campioană
Afla mai multe despre: basarab panduru, adrian mititelu, marius sumudica, contract marius sumudica adrian mititelu, marius sumudica contract fc u craiova