Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, bănuieşte de ce golul superb al lui Florinel Coman a fost anulat, în remiza cu CFR Cluj. De asemenea, a dezvăluit o discuţie dintre cei doi arbitri, Sebastian Colţescu şi George Găman, după meciul controversat din Gruia.
Întâmplările care i-ar fi influenţat pe Colţescu şi Găman să-i anuleze golul lui Florinel Coman
CFR Cluj şi FCSB au remizat, scor 1-1, în etapa 19 din Superliga, dar meciul s-a lăsat cu controverse, în privinţa arbitrajului. La Orange Sport, MM Stoica a spus că Valentin Creţu nu l-a atins pe Philip Otele la reuşita anulată a lui Florinel Coman, în urma căreia echipa bucureşteană a făcut 2-1.
Conducătorul de la FCSB a încercat să găsească o posibilă explicaţie pentru decizia de arbitraj şi a amintit câteva faze din trecut. Prima, pe 1 decembrie 2022, în Botoşani - FCSB 2-3, când golul lui Mailat a fost validat de George Găman după ce VAR a semnalizat un posibil fault anterior la Andrea Compagno. Centralul de atunci a trecut peste VAR. A doua, din septembrie. Atunci, Haţegan a dictat uşor penalty-ul din care FCSB a câştigat cu Farul, scor 1-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Toate aceste faze i-ar fi "bântuit" pe George Găman, de la VAR, şi pe Sebastian Colţescu, în CFR Cluj - FCSB, şi i-ar fi influenţat să ia decizia greşită la golul anulat lui Florinel Coman.
"V-aş ruga mult. Găman, care consideră că-i fault şi îl foţează pe Colţescu să anuleze golul, ne-a arbitrat la Botoşani, când efectiv ridiculizează eforturile făcute de nişte jucători importanţi pentru fotbalul românesc. Mailat atunci a marcat superb, VAR îl cheamă pe Găman şi îi arată faultul ăsta la Compagno. Ce face Găman? Se duce la VAR, vede că e fault şi zice că e prea frumos golul să-l anuleze. Validează golul la o fază identică cu cea de la Cluj.
Îl obligă, de ce zic că-l obligă (n.r. - să anuleze golul lui Florinel Coman în CFR - FCSB)? Am avut mare încredere în Colţescu. Nu e vina noastră că a dat un penalty în favoarea noastră la Farul - FCSB. Dacă a greşit atunci, nu e vina noastră, e a lui, dar nu putem plăti meci de meci. Cu Rapid a fost fault evident în atac şi n-a văzut. Cu Dinamo au fost două penalty-uri evidente şi Colţescu n-a chemat pe nimeni la VAR, probabil că se simţea de la meciul cu Farul
De regulă, când un arbitru merge la VAR schimbă decizia. <<Dacă merg pe decizia mea, aia corectă, o să se zică că...>> Merg pe supoziţii. Uită-te ce reluare vede Colţescu la Cluj şi anulează semenea gol!", a declarat MM Stoica, pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
MM Stoica a dezvăluit ce ar fi vorbit Sebastian Colţescu şi George Găman între ei după CFR Cluj - FCSB
Oficialul FCSB l-a găsit direct răspunzător de greşelile de arbitraj pe Sebastian Colţescu, care de faţă cu team managerul FCSB, Marius Ianuli, ar fi purtat o discuţie cu George Găman, cel care l-a chemat să vadă faza de 2-1 la monitorul VAR.
"Nu am vorbit cu arbitrii. S-a întâlnit team manager-ul nostru, Marius Ianuli, cu el, iar Colţescu, de faţă cu el, îi spunea lui Găman <<De ce m-ai chemat?>>. Eu cred că mai degrabă discuţiile alea se poartă când sunt doar oficialii în vestiar, nu să audă altcineva.
Şmecherii de astea am văzut multe la viaţa mea. Că Găman îl cheamă pe Colţescu şi îşi depăşeşte atribuţiile încălcând protovolul, e vinovat, dar principalul vinovat e Colţescu.
VAR, la meciul ăsta face ceva ieşit din comun, dar tot VAR cu Haţegan la meciul cu U Cluj... E henţ la Vătăjelu clar, se duce cu mâna sus şi se face 3-1. Asta a făcut VAR contra noastră meci de meci", a mai spus MM Stoica, la Orange Sport.
- Citește și
- Dinamo - U Cluj LIVE VIDEO, ACUM, pe Orange Sport 1. Dan Nistor a deschis scorul
- MM Stoica, furibund în direct după CFR - FCSB! "Creţu nu-l atinge, chiar simulează Otele. Alţii mint, iar eu spun adevărul". Toate fazele incriminate de conducător | EXCLUSIV
- Simona Halep, mesaj elocvent de la Paris: "Pregătită să revin unde totul a început"
- Gigi Becali, o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. Un milion de euro pentru vedeta unei echipe de play-off
- ”A fost o brigadă din Craiova. Colţescu are casă acolo”. O nouă conspiraţie împotriva lui Gigi Becali?
- ”Dacă nu poţi să-i baţi, îi cumperi”. Gigi Becali, ofertă concretă pentru transferul uluitor pe axa CFR - FCSB. Nelu Varga: ”Discutăm”
- VIDEO | Momente de panică la Craiova. Un jucător s-a prăbuşit comoţionat, după un duel aerian. Care este starea sa
- Iosif Rotariu, reacţie nefirească după ce Gigi Becali i-a făcut praf nepotul! Ce a mai putut spune | EXCLUSIV
- David Popovici recunoaşte după ce a concurat la Otopeni: "Mi-a venit să plâng în acel moment". Camelia Potec susţine că obiectivul a fost depăşit
- Zlatan Ibrahimovic revine la AC Milan şi va avea un rol important: "Este cu adevărat o întoarcere acasă"
- Prima reacţie a lui Alex Măţan după ce a luat titlul în MLS: ”Am arătat formidabil, aproape invincibili”. Marele său regret: ”A lipsit foarte puţin să-l întâlnesc”
- Gigi Becali, un nou transfer la FCSB. Dezamăgit de prestaţia titularului, aduce o forţă proaspătă: ”Se uita la minge”
Afla mai multe despre: mm stoica, coltescu gaman cfr cluj fcsb, cfr cluj fcsb, faze de arbitraj cfr cluj fcsb, mm stoica fcsb, mihai stoica