FCSB a reuşit transferul lui Siyabonga Ngezana (25 de ani), fundaş central din Africa de Sud, de la Kaizer Chiefs, care urmează să fie prezentat oficial şi canalele comunicare ale "roş-albaştrilor".
FCSB a reuşit încă un transfer, cel al lui Siyabonga Ngezana, un fundaş central pe care "roş-albaştri" l-au cumpărat din Africa de Sud, de la Kaizer Chiefs. Sud-africanii au luat-o înainte şi au anunţat plecarea lui Ngezana la FCSB, fără ca echipa din Bucureşti să facă vreun anunţ oficial.
MM Stoica a confirmat transferul lui Ngezana, dar şi prima problemă întâmpinată: ”E riscant...” | EXCLUSIV
Pentru Siyabonga Ngezana urmează prima aventură fotbalistică europeană, după ce întreaga carieră a jucat la Kaizer Chiefs.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
MM Stoica a confirmat, azi, în direct, la Orange Sport, transferul lui Ngezana şi a explicat cum l-a ”găsit” pe jucător.
”Mie mi-a scris Dan Udrea numele şi m-a luat inima, mă gândeam că s-a aflat, eram în competiţie cu alte cluburi. În perioada asta foarte multi agenţi trimit propuneri, prima dată triez jucătorii care n-au jucat în ultima vreme. Ngezana respectă portretul robot pe care l-a făcut Gigi. Vrea să construiască, nu vrea să câştige dueluri aeriene, când a vrut asta l-am adus pe Tamm, acolo mi-am făcut treaba cu Tamm, nimeni nu are cum să conteste asta. Din toţi, Ngezana a părut fotbalistul care are calitatea asta, viteză foarte bună.
Nu l-am văzut, nu e un nivel foarte slab, e rapid. Am văzut jucători interesanţi. Doar ca e riscat ca nu a jucat în Europa pana la 26 de ani. E diferit faţă de jucătorii pe care i-am avut. Trebuie să obţinem permisul de şedere, nu sunt probleme, doar că durează 2 saptamani până să vină încoace şi i-am zis Vali fă ceva să plece în cantonament. Trebuie neapărat să facă deplasarea cu noi în Olanda. Nu am primit referinţe de la nimeni, nu am discutat cu nimeni.
E un transfer riscant pentru că nu a jucat în Europa, dar se pliază pe ce a vrut Gigi. Este profilul acela de jucător, picior drept. Mie mi-a plăcut. (despre sumă) Plătim bani pe el, dar nu discutăm de sume pentru că e confidenţialitate. Oaidă a costat 950.000, aşa că la Gigi sumele ăstea sunt obişnuite. Florin Vulturar s-a ocupat de acest transfer”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 6 goluri şi un assist are Ngezana pentru Kaizer Chiefs în 123 de apariţii
- 750.000 de euro este cota de piaţă a lui Siyabonga Ngezana în prezent, potrivit specialiştilor de la Transfermarkt.com
Afla mai multe despre: fcsb, mm stoica, ngezana, gigi becali