You are here:

MM Stoica a rămas cu un gust amar după ultimul meci al lui Baba Alhassan la Hermannstadt. ”Deja are o problemă cu mine.” Ce l-a nemulţumit pe oficialul FCSB | EXCLUSIV

MM Stoica a rămas cu un gust amar după ultimul meci al lui Baba Alhassan la Hermannstadt. ”Deja are o problemă cu mine.” Ce l-a nemulţumit pe oficialul FCSB | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Baba Alhassan a îmbrăcat pentru ultima dată tricoul lui Hermannstadt, în meciul pe care sibienii l-au încheiat la egalitate, scor 1-1, contra lui Sepsi. Mijlocaşul ghanez a semnat deja cu FCSB şi îşi va cunoaşte noii colegi la reunirea lotului, programată pe data de 8 ianuarie. Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al roş-albaştrilor, a urmărit ultima reprezentaţie a lui Alhassan la Hermannstadt şi a făcut o analiză.

Mihai Stoica, exigent cu Baba Alhassan. ”Are o problemă cu mine că a luat galben, dar a jucat bine”

Invitat în studioul Orange Sport, Mihai Stoica s-a declarat nemulţumit de faptul că noul jucător al FCSB-ului a fost averizat cu cartonaş galben, deoarece încă două astfel de sancţiuni îi vor atrage o suspendare de o etapă. Cu toate acestea, oficialul vicecampioanei a scos în evidenţă calităţile ghanezului, despre care crede că va fi un om important în echipă.

”Deja are o problemă cu mine, pentru că a luat galben. Am verificat şi eu, este al cincilea. Cinci este mai mare decât patru şi mai sunt doi paşi până la şapte. La meciul cu Craiova a ieşit cu probleme musculare, dar este bine că acum a ieşit pe picioare.

A jucat bine. Este un jucător bun. Mie îmi place. Caută contactele, nu fuge de joc. A avut o ocazie mare. Atacă foarte bine spaţiile, îşi asumă şuturile de la distanţă, cred că poate să ne ajute”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Baba Alhassan: "A fost o plăcere să joc alături de colegii mei"

"Din păcate n-am reuşit să câştigăm. A fost ok, nu am simţit ca a fost ultimul meu meci, am încercat să dau totul pentru a câştiga acest joc. M-am antrenat toata săptămâna aşa că a fost mai bine să joc, asta a fost cea mai bună alegere pentru mine.

(n.r. despre tricou) Îl dedic colegilor mei, a fost o placere sa joc ălaturi de ei. E puţin emoţionant, a fost ultimul meu meci, nu ştiu dacă o să îi mai văd acum" a declarat Baba Alhassan, la flash interviu.

Cât despre plecarea la FCSB şi eventuala adaptare în tricoul "roş-albaştrilor".

(n.r. despre plecarea la FCSB) "Este o mare provocare pentru mine, o să mă bucur de vacanţă si vom vedea ce se va întâmpla. (n.r. obiectivul la FCSB) Să merg acolo, să dau tot ce am mai bun, să câştigăm tot ce se poate." a declarat Alhassan.

Ghanezul a vorbit şi despre presiunea de la FCSB, impusă de patronul liderului din Superliga, Gigi Becali.

"Sunt banii lui, el face ceea ce doreşte, e normal, până la urmă, el decide pe banii lui, trebuie să joc bine pe teren, totul depinde de mine. Nu îmi este teamă, jucăm fotbal." a încheiat Alhassan.

Afla mai multe despre: fcsbhermannstadtmihai stoicababa alhassanmm stoica 

viewscnt
Articole similare