Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a dorit să lămurească ce înseamnă "om cuminte" pentru Gigi Becali, apoi a dezvăluit care a fost antrenorul care l-a minţit pe finanţator, la echipa de start trimisă pe teren.
MM Stoica, revoltat de felul în care un antrenor l-a minţit pe Gigi Becali: "Ce echipă băgăm? Asta, ok! Bum, alta"
"Gigi, când zice că un om e cuminte, zice dacă îi place persoana. Nu zice că e un om ascultăror, îi spune cuminte unui om de care-i place. El spune că Şucu e un om cuminte, Gigi a zis asta, că îi place personalitatea", a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
În schimb, Gigi Becali nu-l apreciază pe Constantin Gâlcă, ultimul antrenor care a adus titlul în campionat pentru FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Principalul care acum o conduce pe Radomiak, echipă din Polonia, chiar a reuşit tripla în România, în 2015, dar campionatul a fost cucerit cu mari emoţii.
În ultima etapă, FCSB a stat la mâna sa, dar după 0-0 în deplasare cu Poli Iaşi s-a resemnat în aşteptarea partidei ASA Târgu Mureş - Oţelul. Moldovenii, deja retrogradaţi, au produs surpriza şi au trimis titlul la Bucureşti, însă ruptura s-a produs dinainte între Gigi Becali şi Constantin Gâlcă.
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, MM Stoica, a dezvăluit de ce finanţatorul s-a supărat pe tehnicianul care i-a adus ultimul titlu, deşi cei doi au avut o înţelegere înainte de meciul din Moldova, din ultima etapă.
"La Iaşi s-a întâmplat, în rest n-a fost nicio problemă. Au convenit un '11', se juca titlul, se juca cu titlul pe masă. Dacă FCSB câştiga meciul ăla, era campioană. Dacă nu câştiga, aştepta rezultatul, unde era cam clar că Târgu Mureş va câştiga, pentru că Galaţiul era retrogradată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi a ajuns la stadion şi a descoperit altă echipă în teren. Aia a fost o minciună, ca să fie clar. A fost o minciună. Ce echipă băgăm? Asta, ok! Bum, alta. Dacă ar fi câştigat, poate era altceva, dar n-a fost, a fost 0-0. A venit Galaţiul şi a spus luaţi de aici", a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
Mihai Stoica a dezvăluit că l-a sunat pe Gigi Becali ca să-l schimbe pe Costel Gâlcă
În 2015, FCSB a pierdut puncte multe pe final de sezon, iar la acel moment Gigi Becali a fost sunat de actualul conducător al echipei, care i-a cerut să ia o decizie drastică.
"Când s-au apropiat la şapte puncte, l-am sunat pe Gigi şi i-am spus că dacă nu-l schimbi pe ăsta (n.r. - pe Constantin Gâlcă), pierzi campionatul. Nu joci nimic, absolut nimic. A pierdut campionatul, cum să-ţi zic...
Oţelul, echipă retrogradată, putea pierde la Târgu Mureş... Nu-l cunoşteam pe Gâlcă, nu am lucrat cu el. Trofeul de la Ludogoreţ nu l-a mai câştigat", dezvăluia oficialul FCSB, MM Stoica, la începutul anului 2022.
- Citește și
- VIDEO | Accident grav în Formula 1! Daniel Ricciardo şi-a rupt mâna şi nu va mai pilota în Marele Premiu al Ţărilor de Jos. Cine îl va înlocui
- Denis Alibec a marcat primul său gol la Muaither. Atacantul român şi-a bătut joc de apărarea campioanei din Qatar | VIDEO
- VIDEO | Ca-n filmele de comedie. Stoian şi Adăscăliţei, gafe de cascadorii râsului la golul lui Dumiter
- Ioan Ovidiu Sabău, prima reacţie după ce s-a întors la U Cluj: ”De asta am acceptat şi în acest moment să revin”
- BREAKING | Ianis Hagi, ofertă de 3,5 milioane de euro! Unde este aşteptat să semneze fiul „Regelui”
- Final de drum la 39 de ani. Nikola Karabatic, cel mai titrat handbalist din istorie, şi-a anunţat retragerea din activitate
- Un atacant a renunţat la echipa naţională a Spaniei în semn de protest la adresa lui Luis Rubiales: ”O decizie luată fără tragere de inimă”
- Istoria se repetă? A apărut încă o echipă cu numele unui club de tradiţie, după disputele FCSB - Steaua sau FCU - CSU Craiova: "Vrem să facem doar bine"
- Alexandru Bologa a câştigat titlul mondial la judo pentru nevăzători şi s-a calificat pentru Jocurile Paralimpice 2024
- Jandarmii au găsit materiale pirotehnice în tavanele toaletelor de la arena Arcul de Triumf
- Opinie nepopulară despre Vlad Chiricheş: „El e cel care nu mai are nevoie de echipa naţională!”
Afla mai multe despre: gigi becali, mm stoica, constantin galca, antrenor fcsb