Radu Drăguşin (21 de ani) are viitorul incert la Genoa, după ce două cluburi de top au început să insiste pentru transferul său în ultimele zile.
Laude pentru Radu Drăguşin: ”E foarte mare şi foarte bine făcut!”
Radu Drăguşin, fundaşul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa, a furat prim-planul în această iarnă şi discuţiile despre posibilul său transfer nu s-au încheiat.
Drăguşin este numele cel mai vehiculat în presa din Anglia şi Italia, în ceea ce priveşte transferul începutului de 2024.
MM Stoica a avut doar cuvinte de laudă pentru fotbalistul român.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Aş zice Premier League pentru fizicul lui. E foarte mare şi foarte bine făcut. Şi golul ăsta de l-a marcat împotriva lui Inter... cum sare şi cum se arcuieşte şi loveşte mingea cu capul. Zici că e sculptat de Michelangelo!”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
Napoli a devansat-o pe Tottenham în negocierile pe care italienii le poartă cu Genoa, iar preşedintele Aurelio De Laurentiis se grăbeşte să obţină semnătura lui Radu Drăguşin.
Potrivit sursei citate, Napoli încearcă să reducă din preţul solicitat de Genoa, 30 de milioane de euro, prin includerea a doi jucători în tranzacţie, Ostigard şi Zaniolo.
Preşedintele lui Genoa: „Nu avem nevoie să-l vindem"
Alberto Zangrillo, preşedintele lui Genoa, a vorbit la superlativ despre internaţionalul român.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Drăguşin e un jucător şi un băiat extraordinar, care graţie acestui mare club a ştiut şi a putut să se exprime. Şi pentru că este un tip cu valori morale solide. Clubul va face alageri, dar nu va fi obligată de nimeni să vândă.
Nu avem nevoie de bani şi să-l cedăm pe Drăguşin pentru oricare motiv ciudat. Avem mereu datoria de a ne comporta într-un mod sănătos, mai ales în numele tifosilor acestei echipe", a anunţat Alberto Zangrillo.
Afla mai multe despre: radu drăguşin, mm stoica, napoli