You are here:

MM Stoica laudă revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău la U Cluj: ”E un tip analitic. Va face treabă bună” | EXCLUSIV

MM Stoica laudă revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău la U Cluj: ”E un tip analitic. Va face treabă bună” | EXCLUSIV

U Cluj

Comentarii

U Cluj a oficializat, luni, 2 ianuarie, numirea lui Ioan Ovidiu Sabău ca înlocuitor al lui Eugen Neagoe, plecat de la clujeni la finalul anului trecut.

MM Stoica laudă revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău la U Cluj: ”E un tip analitic. Va face treabă bună” | EXCLUSIV 

Ioan Ovidiu Sabău a revenit la clubul său de suflet, U Cluj, acolo unde a debutat ca jucător la seniori şi a făcut primii paşi în cariera de antrenor.

Întoarcerea "Moţului" în fotbalul românesc, după 8 ani de pauză din antrenorat, a fost primită cu simpatie de foştii colegi din Generaţia de Aur, dar şi de personalităţi ale ţării. 

MM Stoica vede, de asemenea, de bun augur mutarea Universităţii. 

”E important ce staff are, dacă cei din staff au avut continuitate, atunci e altceva... E un tip analitic, eu cred că va face treabă bună. Eu mă mir ca a acceptat să se intoarcă. Pentru U Cluj, Sabău este o legendă.

Chiar dacă eu am ţinut cu Steaua, dar Sabău mi se părea... şi juca la Dinamo, un fotbalist fenomenal. Avea meciuri în care nu pierdea o minge, incredibil. Când juca Sabău nu aveai emoţii. Era prea bun”, a declarat MM Stoica la Orange Sport. 

Mihai Iosif a avut doar cuvinte de laudă pentru Ovidiu Sabău.

”Fost fotbalist extraordinar, o legendă. (n.r. despre pauza de 8 ani a lui Sabău) Continuitatea te ajută, eşti mult mai informat. Când esti antrenor ai foarte multe responsabilităţi. Chiar e o pauză destul de lungă, dar a fost acolo mereu şi cred că e la curent cu tot ce e la echipă”, a conchis Mihai Iosif. 

Membru marcat al ”Generaţiei de Aur”, Ioan Ovidiu Sabău n-a mai antrenat însă din martie 2014, când s-a despărţit de ASA Târgu Mureş. Şi-a început cariera de antrenor la U cluj, în anul 2000 şi le-a mai pregătit ulterior pe Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, FCM Târgu Mureş (în două mandate consecutive), Rapid şi apoi pe ASA Târgu Mureş.

Printre performanţele notabile ca antrenor a fost eliminarea cu Poli Timişoara a lui Şahtior Doneţk, din turul 3 al Ligii Campionilor, ediţia 2009-2010. Antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior era atunci deţinătoarea Cupei UEFA şi avea o echipă foarte bună, cu Lui Adriano, Fernandinho, Jadson sau Răzvan Raţ.

Primele dubii după numirea antrenorului în Superligă: "Sunt curios dacă un om care nu mai antrenează de atât timp reuşeşte în prima ligă" | EXCLUSIV

Afla mai multe despre: ioan ovidiu sabauu clujmm stoica 

viewscnt
Articole similare