Atacantul lui Liverpool, Mohamed Salah, a afimat că va rămâne "cu siguranţă" pe Anfield în sezonul următor, dar nu a vrut să se precizeze dacă va semna un nou contract, informează BBC.
Mohamed Salah a vorbit despre viitorul lui la Liverpool: "Nu vreau să fiu egoist!"
Contractul lui Salah se încheie în iunie 2023, ceea ce a dus la speculaţii că ar putea fi vândut dacă nu semnează un nou contract, deoarece ar pleca gratis peste un an.
Când a fost întrebat, înainte de finala Ligii Campionilor de sâmbătă, despre viitorul său, el a spus: "Nu vreau să vorbesc despre asta. Vreau doar să îl văd pe Hendo (n.r. - Jordan Henderson) cu trofeul".
Atacantul egiptean, în vârstă de 29 de ani, a adăugat: "Nu mă concentrez asupra contractului în acest moment. Nu vreau să fiu egoist. Rămân sezonul următor, cu siguranţă". Coechipierul lui Salah, Sadio Mane, a declarat că îşi va anunţa decizia cu privire la propriul viitor după finala de la Paris.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Internaţionalul senegalez, care a marcat 120 de goluri în 268 de meciuri pentru Liverpool, va intra şi el în ultimele 12 luni de contract, din iunie.
"La această întrebare voi răspunde după Liga Campionilor. Dacă voi rămâne sau nu, voi răspunde după", a declarat Mane, pentru Sky Sports News.
Salah a venit de la Roma în 2017 şi a marcat 156 de goluri în 253 de meciuri pentru Liverpool.
El a ajutat clubul să câştige Premier League, în sezonul 2019-20, Liga Campionilor, în 2019, Cupa Angliei şi Cupa Ligii, în acest sezon, plus Cupa Mondială a Cluburilor şi Supercupa Europei, în perioada petrecută pe Anfield.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: salah-anglia-premier league