Piloţii aeronavei care transporta echipa naţională de fotbal a Germaniei după meciul disputat în Islanda au declarat stare de urgenţă în timp ce avionul survola Scoţia, joi dimineaţă, şi au fost nevoiţi să aterizeze la Edinburgh.
UPDATE | Delegaţia echipei de fotbal a Germaniei, aflată la Edinburgh după ce avionul cu care călătorea a terizat de urgenţă, va fi prleuată de o altă aeronavă care este deja pe drum.
"Un alt avion este acum în drum spre Edinburgh pentru a aduce jucătorii, antrenorii, staff-ul şi delegaţia DFB înapoi în Germania", se arată pe contul de Twitter al naţionalei Germaniei.
Jucătorii sunt de peste şase ore în avionul care ar fi suferit, potrivit presei engleze, o problemă la un generator.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sursa citată a precizat că, deocamdată, nu sunt informaţii despre problemele apărute în acest zbor.
Avionul Boeing 737 circula pe ruta Reykjavik - Frankfurt, după meciul din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, disputat miercuri seară.
Pilotul a transmis un mesaj "squawk 7700", un semnal pentru o stare de urgenţă generală, la 8.400 de metri altitudine, apoi aeronava a aterizat cu bine, după 20 de minute, în jurul orei locale 04.00 (n.r. - 06.00, ora României).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Mai întâi siguranţa. O escală sigură ca măsură de precauţie la Edinburgh", a fost informaţia de pe contul oficial de Twitter al naţionalei germane, urmată de un alt mesaj "Suntem bine, verificările de siguranţă la avion continuă".
#infotweet Safety first. Sichere Zwischenlandung als Vorsichtsmaßnahme in Edinburgh. Von dort aus individuelle Weiter- und Rückreise geplant.
— Die Mannschaft (@DFB_Team) September 9, 2021
Aeronava decolase din Islanda la ora locală 01:05 (04:05, ora României).
Germania, care face parte din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale, în care se află şi România, s-a impus în deplasare cu 4-0.
Afla mai multe despre: germania