Arsene Wenger a fost suspendat pentru trei etape, după evenimentele petrecute la finalul partidei WBA - Arsenal, scor 1-1, de pe 31 decembrie 2017, când gazdele au egalat în minutele de final, dintr-un penalty controversat.
Frustrat de decizia arbitrului Mike Dean, Wenger şi-a vărsat nervii pe acesta imediat după meci, iar Federaţia Engleză a dat acum publicităţii detalii din raportul de joc.
Iată ce scrie în raportul întocmit de Mike Dean:
"A fost extrem de agresiv, venind spre mine şi gesticulând agresiv spre mine, spunând că "nu sunt cinstit", în mai multe rânduri.
I-am răspuns: "Deci mă faci trişor!". Mi-a răspuns: "Îmi menţin spusele, nu eşti cinstit!"
Apoi mi-a zis "Ne-ai făcut asta de atâtea ori până acum! Ar trebui să fii profesionist, dar eşti jenant"", se arată în pasajul oferit publicităţii de Federaţia Engleză.
În plus, Wenger e acuzat că a încălcat regula ce nu permite oficialilor echipelor să intre în vestiarul arbitrilor timp de 30 de minute după încheierea meciurilor.
Presa din Anglia notează că Wenger s-a poziţionat lângă uşă imediat după meci şi a început să strige să fie lăsat să intre. Mike Dean le-a spus ulterior stewarzilor să-l lase pe Wenger să intre, lucru confirmat şi de astistenul Simon Long: "Domnul Wenger a făcut un pas în vestiar şi a început să-l confrunte în mod agresiv pe domnul Dean, aplecându-se spre el şi aţintind în permanenţă degetul spre pieptul lui, în timp ce repeta "nu eşti cinstit" cu o voce ridicată".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wenger, scandal, premier league, arsenal, suspendare