You are here:

Moruţan, la un pas de transferul în Serie A! Oficialul lui Galatasaray a confirmat tot: ”Suma va fi de 5,5 milioane de euro, dacă se va întâmpla asta”

Moruţan, la un pas de transferul în Serie A! Oficialul lui Galatasaray a confirmat tot: ”Suma va fi de 5,5 milioane de euro, dacă se va întâmpla asta”

Stranieri

Comentarii

După un singur an la Galatasaray, Olimpiu Moruţan (23 de ani) a fost cedat de turci în Serie B, la Pisa, formaţie pentru care evoluează şi Marius Marin şi Adrian Rus. După doar jumătate de sezon în Italia, ”tricolorul” deja este la un pas de Serie A.

Olimpiu Moruţan a fost transferat de Galatasaray de la FCSB, în vara lui 2021, în schimbul sumei de 4,1 milioane de euro, conform specialiştilor de la transfermarkt.

În ciuda unui început bun, internaţionalul român a început să se ”piardă” în Turcia, iar, după doar câteva luni, ajunsese să nu mai prindă nici măcar lotul Galatei.

Moruţan, la un pas de transferul în Serie A!

Dezamăgiţi profund de randamentul jucătorului român, şefii celei mai de succes echipe din Superlig au decis să renunţe la Moruţan, cel puţin temporar.

Astfel s-a ivit transferul la Pisa, unde fostul jucătorul de la FCSB a renăscut şi a reuşit să devină om de bază, alături de conaţionalii Marius Marin şi Adrian Rus.

Pisa a fost la un pas de promovare în ultima stagiune, fiind învinsă în finala barajului care duce în Serie A, iar în actualul sezon îşi propune să nu mai rateze revenirea în primul eşalon.

Iar, dacă formaţia italiană va reuşi să câştige campionatul şi să promoveze, transferul lui Olimpiu Moruţan va fi definitivat, indiferent dacă Pisa îşi doreşte acest lucru sau nu.

”Suma va fi de 5,5 milioane de euro”

Conform directorului sportiv al Galatei, Cenk Ergun, o clauză din împrumutul lui Moruţan la Pisa specifică faptul că, dacă echipa câştigă campionatul şi ajunge în Serie A, va fi nevoită să achite 5,5 milioane de euro pentru mutare.

Până acum nu au făcut o ofertă pentru Moruţan. Se uită la bugetul lor şi analizează. Moruţan e important pentru Pisa. Discut cu antrenorul echipei şi este mulţumit de el. Dar încă nu am primit nimic oficial.

Dacă Pisa va câştiga Serie B şi va promova, va intra în vigoare opţiunea de transfer. E obligatorie. Dacă îmi aduc bine aminte, suma va fi de 5,5 milioane de euro.

Să vedem ce va fi. Împrumutul va continua până la finalul sezonului. Atunci se va face o evaluare şi vom vedea ce va fi”, a declarat Ergun conform fanatik.com.tr.

La momentul actual, Pisa se află pe locul cinci în Serie B, la 10 puncte de liderul Frosinone. Primele două clasate promovează direct, în timp ce locurile doi-opt se luptă pentru ultima poziţie din Serie A.

Afla mai multe despre: olimpiu moruţan 

viewscnt
Articole similare