Conducerea din Gruia le-a promis jucătorilor lui Dan Petrescu nişte sume impresionante dăcă se impun în duelul cu FCSB şi câştigă titlul.
Astăzi, duminică, are loc marele meci dintre CFR Cluj şi FCSB, de la ora 20:30, în etapa a cincea din play-off-ul Ligii 1.
Distanţa dintre cele două echipe, ocupante ale primelor două poziţii în campionat, este de cinci puncte.
Despre acest duel s-a vorbit, s-a anticipat şi s-au făcut previziuni toată săptămâna, dinspre ambele tabere, dar şi din partea celorlalţi oameni de fotbal din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă FCSB mizează totul pentru o victorie, liderul Ligii 1 se poate mulţumi şi cu o remiză, având în vedere faptul că s-ar păstra diferenţa din momentul actual.
Motivaţie specială pentru fotbaliştii CFR-ului, înaintea duelului cu FCSB. Câţi bani le va de Nelu Varga
Dar conducerea din Gruia vrea mai mult, anume o victorie în faţa vicecampioanei, pentru a face un pas important spre titlu.
Astfel, în săptămâna marelui meci, Nelu Varga i-a motivat prin diferite metode pe jucători. A venit în vestiar, a ţinut un scurt discurs, dar a băgat şi mâna în buzunar.
Patronul campioanei le-ar fi dat elevilor lui Dan Petrescu salariile pe luna ianuarie şi le-ar fi triplat prima pentru o victorie cu FCSB, de la 1.000 de euro, la 3.000 de euro, conform ProSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mai mult de atât, dacă jucătorii vor obţine un nou titlu în Liga 1, al cincilea la rând pentru CFR Cluj, atunci aceştea vor câştiga o avere, deoarece fiecare dintre ei are stipulat în contract un bonus de performanţă în ceea ce priveşte campionat.
Astfel, în cazul în care devin campioni din nou în România, jucătorii lui Dan Petrescu vor primi sume consistente, trecute în contractele lor, în valoare de 30.000 - 40.000 de euro, potrivit sursei citate, toate astea pe lângă primele de joc cumulate în actualul sezon.
- Citește și
- Cum va trece Academica Clinceni peste eşecul cu Craiova. John Ene: ”Ne vedem la refacere, facem un antrenament, râdem, bem o bere şi mergem acasă”
- Cum a reacţionat Gică Hagi când a fost întrebat dacă îl aduce pe Florinel Coman la Farul! ”Aşa spuneţi şi de el!”
- Mihai Stoica spune că n-a ştiut când au fost programate alegerile FRF: ”Nu mă interesează cine conduce Federaţia”