România va întâlni Slovacia, miercuri, de la 19:00, în ultimul meci din grupa E.
Teorie înainte de România - Slovacia. De ce nu ar juca la egal cele două echipe
Bogdan Cosmescu susţine că cele două formaţii ar trebui, în principiu, să se gândească la scopul acestora: ieşirea din grupe. Totuşi, dacă ar exista un motiv pentru care Slovacia şi România să caute victoria, acela ar fi dorinţa de a câştiga grupa.
Atât slovacii, cât şi tricolorii lui Edi Iordănescu au şanse reale de a câştiga grupa E de la EURO în cazul unei victorii.
„Ăsta e singurul lucru care mă duce cu gândul că nu vom face egal, faptul că atât România, cât şi Slovacia îşi vor dori să câştige grupa. Ăsta e singurul lucru, în rest ar trebui să fii nebun să te iei la luptă cu adversarul. Eu nu văd să se joace altfel”, a spus Bogdan Cosmescu la Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Familia lui Radu Drăguşin e prezentă la EURO şi îi face galerie fundaşului: „Nici nu ne gândim la altceva!”
Mama, prietena şi sora lui Radu Drăguşin sunt în Germania pentru a-i face galerie fundaşului de la Tottenham. Cele trei consideră că naţionala României are şanse foarte mari să treacă în optimile de finală şi spera ca Radu Drăguşin să fie în continuare într-o formă excelentă.
„A fost foarte emoţionantă întâlnirea. Aşteptam această întâlnire, e o treabă foarte faină şi pentru noi, pentru familie, dar şi pentru băieţi. Ne-am obişnuit cu viaţa asta, practic ei s-au născut în cantonament”, a explicat Svetlana Simion, mama lui Radu Drăguşin.
„Sunt foarte fericită că am avut câteva ore să fiu alături de el. Vreau să fie încrezător şi să aibă speranţa pentru că am încredere că vor reuşi. Nu luăm în calcul decât o calificare!”, a transmis şi Ioana Stan, iubita lui Drăguşin.
„L-am simţit emoţionat şi determinat, cu siguranţă băieţii vor face o figură foarte bună la următorul meci şi am încredere că vom mai rămâne aici în Germania”, a spus şi Meira Drăguşin, sora lui Radu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.