You are here:

Musafir de lux la lotul de gimnastică. Componentele lotului naţional au avut o uriaşă surpriză. "Am vrut să merg să le văd înainte de Jocurile Olimpice"

 Musafir de lux la lotul de gimnastică. Componentele lotului naţional au avut o uriaşă surpriză. "Am vrut să merg să le văd înainte de Jocurile Olimpice"galerie foto

Gimnastică

Comentarii

De câteva zile, Nadia Comăneci, legenda sportului mondial se află din nou în România. Chiar dacă a avut un program extrem de încărcat, "Zeiţa" de la Montreal şi-a făcut timp astăzi pentru a merge la Izvorani, unde a urmărit un antrenament al fetelor din lotul olimpic. Nu a fost nimic protocolar. Totul a decurs firesc, natural. Nadia a discutat cu fiecare fată în parte, legat de exericiţii. Le-a dat sfaturi, privind competiţia olimpică.

"Chiar dacă locuiesc în Statele Unite, asta nu înseamnă că nu sunt la curent cu tot ceea ce fac ele în sala de gimnastică. Pentru Jocurile Olimpice sunt convinsă că vom putea avea o echipă care să aibă o evoluţie cât mai bună la Paris.

Şi pentru că multă lume m-a întrebat de şansele la medalii în finalele pe aparate, eu cred că Sabrina Voinea poate să prindă două finale, la sol şi bârnă. Cu evoluţii sigure la aceste aparate, s-ar putea apropia şi de podium, de ce nu? Parisul poate fi un moment important pentru gimnastica feminină de la noi", a declarat Nadia Comăneci pentru Orange Sport. 

Cadouri din partea fetelor

Înainte de a pleca din cantonamentul de la Izvorani, Nadia Comăneci a primit şi un cadou neaşteptat din partea fetelor. Este vorba despre un costum popular dar şi o felicitare pe care fiecare componentă a lotului şi-a aşternut câteva rânduri.

"Am fost tare emoţionată. Costumul arată superb. Mi-au spus că-mi va veni foarte bine pentru că au aflat ce măsuri port. La Paris voi fi în sală alături de ele pe toată perioada concursului olimpic", a mai punctat Nadia Comăneci pentru Orange Sport.

  • Articol de Răzvan Ionaşcu

 Galerie foto

Afla mai multe despre: nadia comănesci 

viewscnt
Articole similare