Jaime Jardi, căpitanul Barcelonei U19 a semnat cu Real Madrid, o mutare neaşteptată chiar şi pentru presa spaniolă.
Tânărul Jaume Jardi, unul dintre marile talente ale La Masia, a semnat cu Real Madrid, rivala istorică a formaţiei catalane. O mutare complet neaşteptată chiar şi pentru presa spaniolă.
Florentino Perez a reuşit să sufle unul dintre cei mai talentaţi jucători din La Masia. Căpitanul formaţiei U19 a Barcelonei, Jaume Jardi este noul jucător al grupării blanco, rivala tradiţională a catalanilor.
Căpitanul Barcelonei U19 a semnat cu Real Madrid
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unul dintre cei mai talentaţi jucători din Academia Barcelonei face pasul spre rivala istorică a catalanilor, Real Madrid.
Jardi (19 ani) va face parte din proiectul Real Madrid Castilla condus de Raul, alături de alţi tineri extrem de valoroşi precum Sergio Arrbias, Miguel Gutierrez, Antonio Blanco sau Marvin Park.
Real Madrid nu trebuie să plătească niciun ban pentru Jardi care va ajunge pe Bernabeu din postura de jucător liber de contract. Fotbalistul nu a acceptat propunerea de prelungire din partea catalanilor şi a făcut pasul decisiv spre o trădare istorică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Jardi a semnat pe trei ani cu Real Madrid. El poate evolua ca aripă dreapta sau aripă stânga şi juca la Barcelona de patru ani, de când catalanii l-au adus de la Reus. De precizat că tânărul fost căpitan de la Barca U19 a jucat 6 meciuri în stagiunea trecută de Youth League, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai catalanilor în această competiţie.
Mai mult, Jaume Jardi a fost cel mai bun marcator la nivel de juniori pentru FC Barcelona în stagiunea trecută.
Nu este singurul transfer anunţat de Real Madrid pentru Castilla. Clubul Blanco l-a adus şi pe Javier Villar (18 ani), fratele mai mic al mijlocaşului Gonzalo Villar de la AS Roma. Javier era dorit şi de Barcelona şi de Internazionale Milano.
Super descriere pe unul dintre site-urile Barcelonei
Înainte să ajungă la Real Madrid, Jaime Jardi era văzut drept unul dintre cei mai de perspectivă tineri de la FC Barcelona:
”Jucător de picior stâng, care poate juca în ambele benzi ale terenului, Jardi a evoluat ca mediapunta şi a marcat 14 goluri în primul an la Barca 19. Ca stil de joc seamănă foarte mult cu Pedro, iar cifrele sale la nivel juvenil sunt mai bune decât cele ale lui Carles Perez. Unul dintre cele mai surprinzătoare şi remarcabile lucruri despre tânărul de 17 ani (n.r la acea vreme) este cât de rapid este el în exceuţii. Are nevoie de foarte puţin timp şi spaţiu pentru a reprezenta o ameninţare şi apoi, cu piciorul stâng de primă clasă, poate aşeza mingea oriunde doreşte. Acţiunea sa preferată: primeşte mingea în flancul drept, tăie în interior şi dezlănţuie loviturile sale puternice în colţul de sus - exact aşa a marcat împotriva Slavia Praga în Liga” scria Barca Universal.
- Citește și
- Sergio Ramos: ”Real Madrid e cel mai mare club din istorie” Declaraţii tari despre viitorul lui Mbappe: ”La un moment dat, trebuie să ajungă acolo”
- Noi declaraţii incredibile făcute de Florentino Perez au fost făcute publice! "Casillas, săracul om! Este absent, este un mic copil, o marionetă!"
- De câţi bani are nevoie Barcelona pentru a înregistra contractul lui Messi şi cele patru transferuri
- Reacţia lui Florentino Perez după ce au apărut înregistrările în care îi ataca pe Raul şi Casillas! Declaraţiile oficialului de la Real Madrid
Afla mai multe despre: florentino perez, transferuri real madrid, jaime jardi