O echipă din Liga 1 a reuşit deja câteva mutări interesante pentru viitorul sezon al Ligii 1 şi anunţă că atacă podiumul.
O echipă din Liga 1 deja s-a întărit, deşi actualul sezon încă nu s-a încheiat. Patronul clubului a anunţat ce transferuri a realizat până acum, dar şi ce ţinte are pentru perioada următoare.
Mutări interesante făcute de o echipă din Liga 1: ”Lucrăm la extinderea bugetului”
Pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, actualul sezon a fost bun. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi n-a reuşit să se califice în play-off, dar a câştigat Cupa României, care îi asigură astfel locul în preliminariile Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Patronul Laszlo Dioszegi îşi propune însă ţinte şi mai îndrăzneţe pentru viitorul sezon al Ligii 1. Omul de afaceri susţine că vrea să atace primele 3 locuri şi a anunţat şi bugetul pentru noul sezon: în jur de 6 milioane de euro.
Dioszegi a anunţat şi ce ţinte are Sepsi în această vară. Ion Gheorghe (22 de ani), unul dintre cei mai buni jucători de la FC Voluntari, a semnat deja, situaţie în care se află şi Francisco Junior, de la Gaz Metan.
Însă Laszlo Dioszegi susţine că ar dori să-l readucă pe atacantul Pavol Safranko, pe care Sepsi l-a vândut în vara lui 2021, în Africa de Sud, la Sundowns, contra sumei de 700.000 de euro.
Internaţional slovac, Sanfranko a fost unul dintre cei mai buni jucători străini care au jucat pentru echipa din Sfântu Gheorghe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dar Dioszegi are şi veşti bune pentru suporteri. Patronul lui Sepsi susţine că a reuşit să le prelungească înţelegerile lui Nicolae Păun şi lui Marius Ştefănescu, doi dintre cei mai buni jucători din echipă.
”Mijlocaşul lui Voluntari, Ion Gheorghe, a fost deja transferat, poate fi cu siguranţă un punct forte al echipei, la fel şi jucătorul Gaz Metan, Francisco Junior, care vine din Guineea-Bissau.
Revenirea lui Pavol Safranko, un mare favorit al fanilor în campionatul trecut, este, de asemenea, un subiect. Vrea să vină, vreau să-l aduc înapoi, dar are un contract în derulare cu echipa sa din Africa de Sud.
Totuşi, îi asigur pe toţi fanii noştri că Nicolae Păun şi Marius Stefanescu, care a fost jucător de bază anul acesta, şi-au prelungit contractele până în 2025”
Dacă ne păstrăm sponsorii, vom avea un buget de 5,5-6 milioane de euro. Stabilitatea noastră nu va fi pusă în pericol, dar, desigur, lucrăm la extinderea bugetului
Chiar dacă nu vrem, acum vom încerca să ne trezim din visul nostru frumos după câştigarea Cupei şi, de fapt, uneori mă ciupesc pentru a vedea dacă această experienţă este reală [...] Vrem să trecem de cel puţin un tur în Conference League, iar punctul culminant ar fi să putem urca pe podium anul viitor.
Nu se poate visa mai mult decât atât, pentru că avem buget de locurile 5-6. Dar tocmai am eliminat-o din Cupă pe echipa cu al treilea cel mai mare buget, Craiova”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru Nemzeti Sport.
- Citește și
- Reacţia lui Victor Angelescu după decizia luată de FIFA: "E o mare nedreptate, e bizar". Rapid, obligată să-i plătească o sumă uriaşă lui Julio Cesar
- O nouă performanţă impresionantă reuşită de Real Madrid. Pentru prima dată în 38 de ani, niciun jucător n-a fost eliminat în La Liga
- Cât de modest este Kante în realitate? Poveste senzaţională din vestiarul lui Chelsea: ”Înainte să mă transfer, auzisem toate poveştile frumoase despre el”
Afla mai multe despre: sepsi