Adrian Mutu (42 de ani), antrenorul Rapidului, a reacţionat la finalul meciului câştigat cu Sepsi, 2-1 în deplasare, şi a făcut apel la calm. Chiar dacă Rapidul e pe primul loc, Mutu a spus că nu acest lucru e important, ci ca echipa sa să ia meci cu meci, pas cu pas.
Rapid a învins-o pe Sepsi, scor 2-1 la Sfântu Gheorghe, iar Alexandru Ioniţă a reuşit un gol frumos pentru care a fost lăudat de Adrian Mutu. "Briliantul" a dezvăluit că i-a cerut de mai multe ori lui Ioniţă să tragă la poartă mai des şi a vorbit şi despre celelalt marcator, Antonio Sefer.
Mutu i-a lăudat pe Ioniţă şi Sefer, dar face apel la calm: "Nu e important că suntem pe primul loc. Luăm meci cu meci!"
La flash-interviul de după meciul Sepsi - Rapid 1-2, Adrian Mutu i-a lăudat pe Alexandru Ioniţă şi Antonio Sefer, marcatorii care au adus trei puncte în deplasarea de la Sfântu Gheorghe. "Briliantul" a vorbit despre faza penalty-ului şi a făcut apel la calm, chiar dacă Rapidul e pe primul loc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Un meci disputat, între două echipe bune. E vorba de detalii, de moemnte. Am stat, i-am aşteptat pentru a-i putea prinde pe contraatac.
E o echipă grea, cred că foarte puţini o să câştige aici, e o echipă cu un ritm bun, aleargă foarte mult. Astăzi am gândit strategia aşa, mă bucur că am câştigat. Ne aşteaptă un meci dificil, marţi.
Mie mi s-a părut că a fost jumătate, jumătate, dar avem VAR.
De multe ori e prea altruist, preferă pasa în locul unui şut la poartă. I-am cerut de multe ori, astăzi a reuşit un gol de excepţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ne aşteptam la o presiune mare din partea lor. Nu mai contează, important e că am reuşit să câştigăm.
În primul rând, atitudinea cu care joacă e diferită. Se apropie foarte mult de poartă, i-am spus că un jucător de calitatea lui ar putea să joace mai în centru.
Momentan suntem pe primul loc. Nu asta e important, luăm meci cu meci", a spus Adrian Mutu, la Orange Sport.
Sepsi - Rapid 1-2, în Superligă
Rapid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Sepsi, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii.
Sepsi a deschis scorul prin Rondon, în minutul 22, din penalti.
Pentru Rapid au marcat Sefer ’28 şi Ioniţă ’45+2.
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Ciobotariu, Ispas – Aganovic, Rodriguez, Ştefănescu (Matei ’46) – Bărbuţ (Golofca ’68), Rondon (Tudorie ’68), I. Gheorghe (Achahbar ’72). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait (Crepulja ’61), Albu, Ioniţă (Papeau ’61) – Sefer (Pănoiu ’76), Dugandzic, V. Costache (Măţan ’61). Antrenor: Adrian Mutu.
Cartonaşe galbene: / Papeau ’73, Sefer ‘76
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Vladimir Urzică, Mihai Marius Marica – George Cătălin Găman
Arbitri VAR: Sorin Costreie, Adrian Vornicu
Observator: Sorin Boca
Afla mai multe despre: adrian mutu, rapid, sefer, ionita, sepsi, reactie