În prima etapă din play-off, Rapid a reuşit să obţină o remiză îmmpotriva campioanei CFR Cluj, în urma unui meci marcat de controverse şi de şanse imense ratate. Un fotbalist al giuleştenilor a fost făcut praf pentru prestaţia din Gruia.
După ce a fost anulat extrem de controversat golul marcat de Maglica în prelungirile partidei din prima etapă, Rapid a avut şansa de a da lovitura la cealaltă poartă.
Oaspeţţii s-au ”strecurat” prin apărarea campioanei, iar Alex Ioniţă a primit o pasă perfectă în careu, din care ar fi trebuit să înscrie fără probleme.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Şi-a pierdut antrenorul încrederea în el, a jucat, a avut şanse şi nu le-a folosit”
Doar că decarul giuleştean, trimis în teren de abia în prelungiri, a luftat, iar balonul a sărit la Dugandzic, care nu a reuşit să îl controleze la timp şi să înscrie.
În cadrul emisiunii Minutul 91, Viorel Moldovan şi Basarab Panduru l-au făcut praf pe jucător nu doar pentru execuţia sa ratată, ci şi pentru declinul său din ultima perioadă şi, mai ales, pentru atitudinea arătată atunci când a intrat pe teren împotriva CFR-ului.
Moldovan a sugerat că jucătorul a ajuns să prindă doar câteva minute pe final e meci chiar pentru că a pierdut încrederea lui Adi Mutu, după o serie de prestaţii mai modeste.
Ioniţă făcut praf după remiza cu CFR
Panduru: Ce face Ioniţă? Aia e...
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Moldovan: Ioniţă, în loc să pun piciorul de sprijin stângul şi să dea cu dreptul acolo, vrea să îşi deschidă, să dea cu stângul, dar... bine că nu şi-a rupt piciorul!
Panduru: Poate să oprească mingea, să facă ce vrea.
Moldovan: Acolo e greu să dai cu piciorul stâng, e complicat ce a vrut să facă. Dai cu dreptul acolo. A deschis prea mult şi a luftat.
Panduru: E Braun acolo, nu? Dacă Braun vine pe tine, pasezi în cealaltă parte.
Moldovan: Atenţie! Când a intrat, a intrat cu o atitudine... <<ce face, mă bagă şi pe mine două minute, ok, în două minute, ce să fac?>>. Uite, Ioniţă, că puteai să faci multe în două minute.
Panduru: Să nu stai pe bancă meciul viitor.
Moldovan: Puteai să fii eroul echipei, ca echipa ta să câştige trei puncte. Intr în dorul lelii, sictirit, <<două minute, ce să fac?>>.
Panduru: Că intră în dorul lelii... de ce intră în minutul ăla? De ce intră în prelungiri Ioniţă, de care vorbeam acum trei luni... era la un pas de echipa naţională, nu? De ce intri în minutul 90+3?
Moldovan: Pentru că şi-a pierdut antrenorul încrederea în el, a jucat, a avut şanse şi nu le-a folosit. Nu le-a folosit cum trebuie.
- Citește și
- Verdictul lui Cristi Balaj în cazul luptei la titlu: ”Nu am spus că CFR e favorită” | EXCLUSIV
- Cum s-ar ”transforma” Superliga dacă guvernul maghiar ar face investiţii de ”30 de milioane de euro pe an” la Sepsi: ”Un exerciţiu de imaginaţie” | EXCLUSIV
- ”O să fie foarte bine pentru noi la finalul campionatului, sunt sigur”. FC Argeş nu a mai câştigat de 15 etape, dar Vintilă e convins
- O echipă din play-out, făcută praf după prestaţia din prima etapă: ”Tristă, modestă, inexistentă / Ei doi, mâini moarte de tot” | EXCLUSIV
- ”Cel mai slab meci al nostru”. Dică nu îşi menajează jucătorii după înfrângerea cu U Craiova 1948: ”Nu am avut atitudine, încredere”
- ”Dacă terminăm în faţa CFR-ului, îl cumpăr!”. Becali a anunţat primul posibil transfer al verii la FCSB. Mutarea ar costa un milion de euro
- Săndoi, ignorat de una dintre marile speranţe ale României: ”Nu mi-a răspuns la mesaje”. Fotbalistul urmează să reprezinte altă naţională
- GALERIE FOTO | Echipa naţională a României are un nou echipament! Cum îl prezintă cei de la FRF: ”Tradiţie şi rezistenţă”
- Brigada condusă de Iuliana Demterescu, delegată la meciul Barcelonei din Liga Campionilor! Haţegan şi Feşnic, în camera VAR
- MM, dezamăgit că jucătorul unei rivale la titlu nu a fost convocat de Edi Iordănescu: ”Nu înţeleg. E cel mai bun pe postul lui” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: alex ioniţă