Steaua a reuşit să obţină calificarea în grupele Champions League, în toamna anului 1996, după o dublă manşă cu belgienii de la Club Brugge. La "Legendele Superligii", Marius Baciu a vorbit despre meciul retur cu belgienii.
După un 1-1 în partida tur, Steaua a jucat cu calificarea pe masă meciul de acasă cu Club Brugge. După o prima repriză perfectă, echipa din Ghencea a reuşit să conducă rapid cu 3-0, iar din minutul 56 a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Adrian Ilie.
În cele din urmă, Steaua a rezistat în faţa belgienilor, s-a impus cu 3-0 şi a obţinut calificarea în grupele Champions League, unde a scos doar patru puncte într-o grupă cu Atletico Madrid, Borussia Dortmund şi Lodz.
"Meciul acela cu Club Brugge a fost ceva fantastic. Am fost atât de concentrat încât nu mi-am dat seama în primele zece minute că Adrian Ilie a luat cartonaş roşu. Nu mi-am dat seama, atât de concentrat eram.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai era şi vuietul acela din tribune, era al 12-lea jucător. Prodan mi-a spus: <<Vezi că trebuie să ne organizăm mai bine, pentru că suntem în inferioritate numerică>>. <<Cum adică suntem în zece jucători?>>, <<Păi, a luat roşu Adrian Ilie>>, mi-a zis.
Apoi am câştigat cu 3-0. A fost ceva fantastic acel prim meci. Am reuşit să câştigăm şi ne-am calificat în Champions League" , a spus Marius Baciu la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Crescut la juniorii lui Inter Sibiu, Marius Baciu s-a remarcat la aceeaşi echipă şi la seniori, iar în 1996 a prins transferul la una dintre cele mai importante echipe din istoria fotbalului românesc. Steaua l-a adus pe fundaşul central în vârstă atunci de 21 de ani, iar după şase ani petrecuţi în Ghencea, Marius Baciu a prins un transfer într-un campionat de top din Europa.
Fundaşul a semnat cu Lille, unde a stat doi ani. Apoi a mers în Germania, la Oberhausen, în Grecia, la Panserraikos, iar cariera şi-a încheiat-o tot în România, unde a mai jucat la Oţelul Galaţi, Universitatea Cluj şi Gaz Metan.
În cariera sa, Marius Baciu, care are şi o selecţie la naţionala României, a câştigat patru trofee, toate cu Steaua, două Cupe ale României şi două Supercupe.
Afla mai multe despre: adrian ilie