You are here:

”N-au avut nicio ocazie în repriza a doua!” Dan Petrescu, nervos pe rezultatul cu AZ Alkmaar: ”Atât s-a putut”

”N-au avut nicio ocazie în repriza a doua!” Dan Petrescu, nervos pe rezultatul cu AZ Alkmaar: ”Atât s-a putut”
Comentarii

Dan Petrescu spune că CFR Cluj ar fi meritat cel puţin un punct cu AZ Alkmaar, meci pierdut de campioana României cu 1-0.

CFR Cluj a rămas cu un singur punct în grupele Conference League, după 3 etape. Campioana României a pierdut şi partida cu AZ Alkmaar şi are mari emoţii pentru calificarea în primăvara competiţiei.

Dan Petrescu susţine însă că jucătorii săi ar fi meritat să scoată mai mult din meciul cu Alkmaar. Antrenorul în vârstă de 53 de ani susţine că CFR a dominat clar a doua repriză şi nu şi-a lăsat adversarii să pună probleme.

Dan Petrescu, după eşecul cu AZ Alkmaar: ”Nu cred că au ajuns în careu în repriza a doua”

Golul care a decis partida a fost marcat de Karlsson, în minutul 18. Din acel moment, CFR Cluj a încercat să revină pe tabelă, mai ales în repriza a doua, însă AZ Alkmaar a rămas până la urmă cu toate punctele.

Dan Petrescu este nemulţumit de rezultat şi spune că nu are ce să le reproşeze jucătorilor, despre care susţine că au jucat foarte bine contra unei echipe valoroase:

”Sincer, rezultatul e singurul care mă nemulţumeşte, echipa a arătat foarte bine, am zis că întâlnim o echipă cu 11 titulari care joacă la echipa naţională - Grecia, Olanda... o echipă foarte bună. Şi, per total, dacă ne gândim la ocazii şi la felul cum s-a jucat, meritam cel puţin un egal, poate meritam chiar victoria. Dar, dacă nu dai gol, n-ai cum să câştigi.

Plus că am primit un gol foarte uşor pe o centrare. Jucătorul care a marcat gol cu capul, cred că a fost primul gol pe care l-a marcat cu capul, e un jucător rapid, numai din combinaţii, golul ăla ne-a dereglat. Dar, după pauză, la fel ca la Jablonec, am intrat foarte bine şi am încercat să dăm gol cât mai repede.

Ei n-au mai avut nicio ocazie în repriza a doua, nu ştiu dacă au mai ajuns în careu, ţinând cont că sunt foarte buni, zic că repriza a doua a fost excelentă, dar preferam o repriza mai slabă şi să marcăm cel puţin un gol.

În fotbal sunt două reprize şi trebuie să le joci pe amândouă. Ceva n-a fost bine în prima repriză, dar în acelaşi timp au fost ei foarte bine. Şi mai e şi adversarul pe teren, trebuie să înţelegem.

Ce să cer mai mult de la ei (n.r. de la jucători), ţinând cont de valoarea adversarului? Dar atitudinea a fost foarte bună, ne-am creat ocazii, am atacat, am încercat să jucăm, dar atât s-a putut.

Normal că trebuie să credem. Următorul meci în deplasare va fi cel mai greu (n.r. CFR va juca acasă cu Alkmaar şi în deplasare cu Randers), clar! Cu aceasta echipă, care acasă dă 5 goluri, sau 4, sau 3. Dar trebuie să mergem acolo, să credem şi să facem o minune!

Dacă reuşim să câştigăm chiar avem şanse, pentru că următoarele două meciuri sunt cu echipe caren nu sunt aşa de valoroase ca Alkmaar, trebuie să încercăm minunea la Alkmaar, acolo.

(E puţin un punct după 3 meciuri?) Da, dar meritam mai mult. La Jablonec cel puţin un egal, ţineţi minte ocaziile din ultimul minut şi am jucat şi în zece. Şi acum meritam cel puţin un egal, meritam să avem 4 puncte în momentul ăsta, dar fotbalul nu e pe ce meriti, ci pe ce ai”, a declarat Dan Petrescu.

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare