Rafael Nadal (38 de ani) s-a calificat în finala de la Bastad. Spaniolul este acum la doar o singură victorie distanţă de triumful cu numărul 93 într-un turneu ATP.
Nadal s-a calificat în finala de la Bastad. Spaniolul speră la primul turneu câştigat după doi ani
Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat sâmbătă în finala turneului ATP 250 de la Bastad (Suedia), după ce cu o zi în urmă a disputat un meci de patru ore în sferturi.
Rafael Nadal, învârstă de 38 de ani şi locul 261 ATP, s-a impus sâmbătă în faţa croatului Duje Ajdukovic, în vârstă de 23 de ani şi locul 130 ATP, în semifinalele turneului ATP 250 Nordea Open, de la Bastad, din Suedia.
Nadal a reuşit să câştige după două ore şi 12 minute de joc, în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-4.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru fostul număr 1 mondial este prima finală ATP în care se califică după cea câştigată în 2022, la Roland Garros.
Atunci, Nadal l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, scor 6-3, 6-3, 6-0, în două ore şi 18 minute. şi cucerea al 22-lea trofeu de Grand Slam din cariera sa.
La momentul respectiv, spaniolul era primul care depăşea borna de 20 de titluri de Grand Slam, dintre cei trei mari coloşi: el, Roger Federer şi Novak Djokovic.
Duminică, Nadal va încerca să ajungă la victoria cu numărul 93 într-un turneu ATP, înfruntând în finală învingătorul din meciul Thiago Agustin Tirante (Argentina) – Nuno Borges (Portugalia).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- VIDEO | A făcut ce a promis. Ce şi-a tatuat Carlos Alcaraz, cu puţin timp înainte de Olimpiada de la Paris
- Shaquille O'Neal a mers la Electric Castle şi a făcut spectacol. Legenda din NBA s-a îmbrăcat cu tricoul lui U BT Cluj
- No Messi, no party! Fanii lui Chicago Fire vor primi compensaţii dacă Messi nu va evolua pentru Inter Miami la meciul direct
Afla mai multe despre: rafael nadal, tenis, bastad