Nadia Comăneci, cea mai valoroasă gimnastă din istorie, a ajuns duminică în Belgia, la Anvers, pentru a urmări Campionatele Mondiale de gimnastică.
Nadia s-a aflat luni dimineaţă în sala de la Anvers pentru a asista şi pentru a le încuraja pe gimnastele României.
"Fetele au concurat cu încredere şi asta s-a văzut încă de la primul aparat. Aşteptăm acum si ultima subdiviziune după care se va trage linie privind calificarea echipei României la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Paris. Eu sunt încrezătoare", a declarat Nadia Comăneci în exclusivitate pentru site-ul Orange Sport.
Pritenie de-o viaţă cu Daniela Silivaş
La Mondialul din Belgia, Nadia se va întâlni şi cu bunele ei prietene, Daniela Silivaş şi Cătălina Ponor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă Daniela Silivaş este ambasadoarea acestui Mondial, Ponor este reprezentanta comisiei sportivilor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.
Prietenia dintre Nadia şi Daniela Silivaş are un istoric foarte interesant.
În anii '70, la un eveninent organizat în România, "Zeiţa de la Montreal" a avut-o alături de ea pe Daniela Silivaş, care atunci avea o vârstă foarte fragedă. Peste ani, Nadia şi Daniela aveau să devină cele mai bune prietene.
"De fiecare dată când ne vedem depănăm amintiri din lumea gimnasticii. Daniela este o persoană foarte dragă mie, de care mă leagă o prietenie foarte frumoasă", a mai declarat Nadia Comăneci pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Articol scris de: Răzvan Ionaşcu
Afla mai multe despre: nadia comaneci