You are here:

Naomi Osaka s-a răzgândit! Ce a decis după ce a dezvăluit că se luptă cu anxietatea şi are episoade depresive

Naomi Osaka s-a răzgândit! Ce a decis după ce a dezvăluit că se luptă cu anxietatea şi are episoade depresive

Tenis

Comentarii

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a declarat luni că speră să fie în formă maximă la Jocurile Olimpice şi va participa la conferinţele de presă, după ce a a refuzat să facă acest lucru la Roland Garros, invocând probleme de anxietate.

Naomi Osaka speră să fie în formă maximă la JO şi anunţă că va participa la conferinţele de presă

"Mă pregătesc încetul cu încetul pentru a fi în cea mai bună formă” la Tokyo, a declarat ea într-un mesaj publicat de NHK.

Sportiva s-a retras de la Roland Garros, după o dispută cu organizatorii cu privire la angajamentele sale media. Apoi a dezvăluit că se luptă cu anxietatea şi are episoade depresive, stârnind dezbateri aprinse şi o mulţime de reacţii.

În mesajul său către NHK, publicat în japoneză, Naomi Osaka a spus că este "mândră” că joacă pentru ţara ei la Jocurile Olimpice. "De data aceasta Olimpiada va fi în Japonia, unde m-am născut. Am multe amintiri plăcute în Japonia. Sunt mândră să fiu membru al echipei japoneze pentru Jocurile Olimpice ”.

"De acum înainte, voi merge la conferinţe de presă, dar voi ţine cont şi de sănătatea mea mintală”, a menţionat sportiva.

 

Afla mai multe despre: naomi osaka 

viewscnt
Articole similare