You are here:

Naţionala Austrei a anunţat lotul pentru meciurile din Liga Naţiunilor. Alaba vine la Ploieşti pentru partida cu România

Naţionala Austrei a anunţat lotul pentru meciurile din Liga Naţiunilor. Alaba vine la Ploieşti pentru partida cu România
Comentarii

Selecţionerul Austriei, germanul Franco Foda, a anunţat un lot de 26 de jucători pentru meciurile cu Grecia, Irlanda de Nord şi România, în care figurează Alaba, dar nu se regăsesc alte nume importante, precum Arnautovic sau Sabitzer.

Marko Arnautovic joacă în China, la SIPG Shanghai, şi nu poate fi convocat din cauza restricţiilor legate de COVID-19, iar Marcel Sabitzer (RB Leipzig), Konrad Laimer (RB Leipzig) şi Valentino Lazaro (Borussia Moenchengladbach) sunt accidentaţi.

Va reveni la lot fundaşul David Alaba, care a câştigat săptămâna trecută Supercupa Europei cu Bayern Munchen.

Austria va întâlni Grecia, într-un meci amical care va avea loc pe 7 octombrie, la Klagenfurt, apoi va juca pe 11 octombrie cu Irlanda de Nord, la Belfast, iar pe 14 octombrie va întâlni România, la Ploieşti, ambele în Liga Naţiunilor.

Faţă de meciul tur cu România, câştigat de tricolori cu 3-2 la Klagenfurt, au mai apărut în lot fundaşul Aleksandar Dragovic (Bayer Leverkusen), mijlocaşul Stefan Ilsanker (Eintracht Frankfurt), dar şi debutanţii Marco Friedl (Werder Bremen), Raphael Holzhauser (Beerschot) şi Sasa Kalajdzic (VfB Stuttgart).

Alţi 16 jucători au fost puşi pe o listă de rezerve şi ar putea fi convocaţi în cazul unor accidentări sau al unor infectări cu coronavirus. printre aceştia se află şi portarul Martin Fraisl (SV Sandhausen), fost la FC Botoşani.

Lotul Austriei:

  • portari: Pavao Pervan (VfL Wolfsburg/Germania, 1 selecţie - 0 goluri marcate), Alexander Schlager (LASK, 3-0), Cican Stankovic (Red Bull Salzburg, 4-0);
  • fundaşi: Aleksandar Dragovic (Bayer 04 Leverkusen/Germania, 81/1), Marco Friedl (Werder Bremen/Germania, debutant), Martin Hinteregger (Eintracht Frankfurt/Germania, 47/4), Stefan Lainer (Borussia Moenchengladbach/Germania, 20/1), Philipp Lienhart (SC Freiburg/Germania, 1/0), Stefan Posch (TSG 1899 Hoffenheim/Germania, 7/1), Christopher Trimmel (Union Berlin/Germania, 7/0), Andreas Ulmer (Red Bull Salzburg, 19/0), David Alaba (FC Bayern Munchen/Germania, 72/14);
  • mijlocaşi: Julian Baumgartlinger (Bayer 04 Leverkusen/Germania, 76/1), Christoph Baumgartner (1899 Hoffenheim/Germania, 2/1), Florian Grillitsch (1899 Hoffenheim/Germania, 17/1), Raphael Holzhauser (Beerschot VA/Belgia, debutant), Stefan Ilsanker (Eintracht Frankfurt/Germania, 43/0), Karim Onisiwo (FSV Mainz 05/Germania, 8/1), Reinhold Ranftl (LASK, 1/0), Louis Schaub (FC Lucerna/Elveţia, 14/5), Xaver Schlager (VfL Wolfsburg/Germania, 13/1), Alessandro Schoepf (FC Schalke 04/Germania, 22/4);
  • atacanţi: Adrian Grbic (FC Lorient/Franţa, 2/0), Michael Gregoritsch (FC Augsburg/Germania, 19/3), Sasa Kalajdzic (VfB Stuttgart/Germania, debutant), Christoph Monschein (Austria Viena, 1/0).

Afla mai multe despre: alaba 

viewscnt
Articole similare