Naţionala de handbal feminin a României a încheiat, duminică, la Cluj-Napoca, grupa a 2-a preliminară a CM2018 cu a treia victorie, după ce s-a impus în faţa Ucrainei, scor 28-27 (16-16). Tricolorele mici s-au calificat la turneul final încă de sâmbătă.
În primele două meciuri, România a învins Croaţia, cu 33-25 (17-14), şi Georgia, cu 32-13 (17-7), astfel că încheie grupa lider, cu 6 puncte. Ucraina rămâne cu 2 puncte şi încheie pe locul 3.
Tot duminică mai este programată partida dintre Georgia (0) şi Croaţia (2), dar Croaţia este deja calificată şi ea la turneul final de pe locul 2 în grupă.
Turneul Final al Campionatului Mondial din acest an este găzduit de Ungaria, între 1-15 iulie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fanii handbalului vor avea ocazia să asiste şi la partida de senioare, dintre România şi Rusia, programată tot duminică, de la ora 18.30, în preliminariile CE2018. Biletele cumpărate pentru acest meci au permis accesul şi la partidele din grupa a 2-a a preliminariilor CM de tineret.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal tineret, nationala de handbal, cm 2018,