Reprezentativa de handbal feminin a României va întâlni Danemarca, Serbia şi Chile în grupele din runda preliminară a Campionatului Mondial, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi.
România, în grupă cu Danemarca, Serbia şi Chile la Campionatul Mondial
România va evolua la Herning, în grupa E.
“Este o grupă dificilă, evident, cu doua echipe puternice din Europa. Întâlnim vicecampioana europeană, Danemarca, dar şi Serbia, cu jucătoare valoroase, multe dintre ele evoluând chiar în Liga Florilor-MOL. Chile e o echipă din America de Sud, aflată în creştere, dar vom fi clar favoriţi.
E important să mergem cu puncte în grupele principale. Ştim că mulţi romani trăiesc în Danemarca şi îi aşteptăm să ne susţină la aceste meciuri foarte importante, aşa cum o fac mereu când jucăm în deplasare. Am încredere în potenţialul echipei naţionale şi vom aborda fiecare meci cu dorinţa clară de calificare la turneul preolimpic”, a spus selecţionerul României, Florentin Pera, potrivit FR Handbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Primele 3 clasate în grupă merg mai departe în Main Round.
Cea de-a 26-a ediţie va avea loc în perioada 29 noiembrie - 17 decembrie şi va fi găzduită pentru prima oară de trei ţări: Danemarca, Norvegia şi Suedia.
- Citește și
- Rapid Bucureşti are trei antrenori pe listă pentru a-l înlocui pe Adi Mutu! Marius Şumudică se bate cu alţi doi tehnicieni care au impresionat în România
- OFICIAL | Transferul la Bayer Leverkusen s-a făcut! "Îl văd ca pe un club cu un viitor strălucit"
- Vlad Stancu, vicecampion european la juniori şi calificat la Jocurile Olimpice
- "Comandantul CSA Steaua mi-a dat mesaj acum". Ştefan Bichir a dat răspunsul privind accesul FCSB pe Stadionul Steaua: "Înseamnă că?" | VIDEO EXCLUSIV
- Un fotbalist de la FCSB, desfiinţat de Basarab Panduru: ”Nu are talent. Nu este de echipa naţională a României” | EXCLUSIV
- Hagi, copiat de rivalele din Superligă! Detaliul observat de Panduru: ”Acum e clar! Toată lumea se ia după Farul” | EXCLUSIV
- Celea şi-a găsit echipă la 48 de ore după ce a fugit de Oţelul. Dorinel Munteanu a reacţionat
- ”De ce ai ales-o pe Petrolul şi nu pe Dinamo?”. Răspunsul lui Sergiu Hanca
- Fabulos! Sorana Cîrstea, revenire de senzaţie. A învins-o pe Ostapenko şi merge în turul al treilea de la Wimbledon
- ”Din păcate...” Eugen Neagoe a identificat zona unde Universitatea Craiova are mai multe lacune
- Dorit de echipe cu nume, Ioan Varga i-a crescut preţul lui Cristi Manea: ”Nu vindem doar de dragul de a vinde!”
- Florin Talpan nu o vrea pe FCSB în Ghencea! ”Dacă voi fi găsit vinovat, voi merge la închisoare” / ”Sunt dispus să discut cu prim-ministrul Ciolacu”
- Cătălin Căbuz, după două săptămâni la CFR Cluj: ”E concurenţă mare aici”
- Haos total la FC Braşov: fără licenţă de Liga 2, fără întăririle cerute de Alexa, fără cantonament sau contracte la antrenori
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania handbal, campionatul mondial handbal