You are here:

Năucit! Primul fotbalist important care părăseşte CFR Cluj în iarnă. Impresarul jucătorului n-a înţeles decizia drastică a lui Dan Petrescu

Năucit! Primul fotbalist important care părăseşte CFR Cluj în iarnă. Impresarul jucătorului n-a înţeles decizia drastică a lui Dan Petrescu

CFR Cluj

Comentarii

Se întocmeşte lista plecărilor de la CFR Cluj din iarnă, iar pe aceasta pare să fi intrat un fotbalist cu un CV important, câştigător al Cupei Africii cu Senegal.

Primul fotbalist care pleacă de la CFR Cluj. Decizia lui Dan Petrescu pare decisivă

Cu o echipă-tip pe care se bazează atât în campionat, cât şi în Conference League, Dan Petrescu rămâne ferm pe poziţii în privinţa fotbaliştilor pe care-i are sub comandă, indiferent de nume sau cariera pe care jucătorii au avut-o. 

În vară, după venirea preşedintelui Cristi Balaj, de la CFR Cluj au dispărut fotbalişti cu contracte importante. Atunci, conducerea a dorit să micşoreze bugetul salarial lunar, iar noi plecări, dar şi transferuri sunt programate pentru iarnă. 

În următoarea perioadă de mercato, din Gruia ar urma să plece Ibrahima Mbaye, care a fost transferat în septembrie de CFR Cluj şi care n-a apucat să debuteze sub comanda lui Dan Petrescu în nicio competiţie. 

Recent, impresarul Beppe Accardi a vorbit despre situaţia jucătorului pe care-l reprezintă la campioana României: "Evaluăm multe situaţii. Am crezut că transferul la CFR Cluj este un lucru bun. Acum nu mai e pe listă. În ianuarie vom căuta o altă echipă, pentru că e o situaţie paradoxală", a spus agentul pentru Tuttomercatoweb.com

Ibrahima Mbaye se află într-o situaţie ciudată la CFR Cluj, unde a venit să se lupte pentru un loc de titular în partea dreaptă a apărării cu titularul Cristian Manea şi Christopher Braun. 

Senegalezul n-a jucat niciun minut, deşi CV-ul său e important. Ibrahima Mbaye a început fotbalul la Inter Milano, iar în sezonul 2013-2014 a fost împrumutat la Livorno, echipă pentru care a bifat 25 de meciuri în Serie A.

În 2015, fotbalistul în vârstă de 28 de ani a ajuns la Bologna, prima dată sub formă de împrumut, iar mai apoi a fost achiziţionat definitiv şi a bifat peste 130 de apariţii în prima ligă, în tricoul formaţiei din nordul Italiei.

De asemenea, Ibrahima Mbaye a câştigat Cupa Africii anul acesta alături de naţionala Senegalului, competiţie în care a bifat 3 meciuri.

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescuibrahima mbayeibrahima mbaye cfr clujplecari cfr clujtransferuri cfr cluj 

viewscnt
Articole similare