You are here:

„Ne-au lovit şi pe pista stadionului, nu doar în teren”. Ce l-a determinat pe Balaj să se apuce de arbitraj şi cât de grei au fost primii ani | EXCLUSIV

„Ne-au lovit şi pe pista stadionului, nu doar în teren”. Ce l-a determinat pe Balaj să se apuce de arbitraj şi cât de grei au fost primii ani | EXCLUSIV

Arbitraj

Comentarii

Invitat în emisiunea „Top Interviuri”, moderată de Alexandru Săbău, Cristian Balaj a povestit amănunte interesante din primii ani ai carierei sale de „cavaler al fluierului”. Preşedintele ANAD a dezvăluit şi care au fost principalele motive pentru care s-a apucat de arbitraj.

Cristian Balaj a îmbrăţişat meseria de arbitru începând cu anul 1994, la vârsta de 23 de ani, atunci când a fost nevoit să agaţe ghetele în cui şi să renunţe la cariera de fotbalist din cauza unei accidentări. Primele meciuri arbitrate la nivel judeţean nu au fost însă deloc uşoare.

„Am făcut acel curs de arbitri, obligat după aceea să mă las de fotbal din cauza genunchiului şi încet, încet am început să promovez, am dat examene, am observat că îmi place. Am arbitrat liga a cincea, în liga a patra, în Maramureş. Au fugit după mine cu sabia, am fost lovit.

Ca să acorzi deciziile pe care le crezi tu de cuvinţă trebuie să ai şi o nebunie şi curaj. Nu ştiu din care mai mult, dar uitându-mă în spate le-am avut din abundenţă pe amândouă. Am fost şi nebun şi curajos, pentru că nu mi-a păsat.

Ştiam, fiind jucător în liga a doua şi arbitrat de foşti mari arbitri, unii dintre ei care mi-au spus că azi nu e ziua noastră, exact aşa a spus. Ne-au lovit la Bocşa şi pe pista stadionului adversarii, nu doar în teren. Simţeai că nu ai nicio şansă, dar eram învăţaţi să acceptăm aceste lucruri. Şi noi când jucam acasă aveau grijă conducătorii clubului nostru să se apropie de arbitri şi simţeam că suntem oarecum ajutaţi.

Acele dezamăgiri pe care le-am trăit în meciurile în care simţeai că nu ai nicio şansă din cauza prestaţiei arbitrilor mi-am dorit să mă fac arbitru şi să le demonstrez cum trebuie să arbitreze un arbitru, pentru că ştiam ce simte un jucător atunci când munceşte o săptămână, o lună, un an şi o persoană îşi bate joc de munca lui, a declarat Cristi Balaj în cadrul emisiunii Top Interviuri.

Meseria de arbitru este un dificilă, care, aşa cum spune şi Balaj, necesită mult curaj. Băimăreanului nu i-a fost însă niciodată teamă. El a debutat în Liga 1 pe 10 septembrie 2000 şi s-a retras după un Gaz Metan Mediaş - Astra Giurgiu, condus la centru pe data de 19 decembrie 2016.

„Cu sabia eram în liga a patra, în zona Borşa. Borşa care fusese înainte în liga a treia, dar a retrogradat şi a jucat în campionatul judeţean. Un derby arbitrat acolo, m-au aşteptat spectatorii şi ne-au urmărit până la maşină, l-am văzut pe unul cu sabia, am trecut pe lângă el.

Am fost protejaţi de oamenii de acolo, dar sabia a trecut milimetric pe lângă noi. Ne-a urmărit chiar şi cu maşina, nu au contat regulile de circulaţie, viteza, radar.  Am încercat să scăpăm de ei. S-a întâmplat şi pentru că probabil ei şi-au dorit acest lucru”, a mai declarat actualul preşedinte ANAD.

La aproximativ trei ani distanţă de la momentul retragerii, lui Balaj abia dacă îi vine să creadă de ce carieră strălucită a avut parte. Arbitru FIFA începând cu anul 2003, fostul „cavaler al fluierului” deţine recordul celor mai multe finale de Cupa România arbitrate, patru (2002, 2004, 2009 şi 2013), alături de Emil Kroner, Dan Petrescu şi Denis Xifando.

Balaj este şi pe primul loc, alături de Aurel Bentu, în topul arbitrilor care au condus derby-ul clasic al României, Steaua - Dinamo, cu nouă astfel de meciuri oficiate (primul în mai 2002, cel mai recent în aprilie 2016).

„Mi-am dorit, dar nu mi-am imaginat că voi ajunge la nivelul acesta”, a completat acelaşi Balaj la Top Interviuri.

În ceea ce priveşte competiţiile europene, Champions League şi Europa League, Cristi Balaj se mândreşte că a arbitrat echipe mari, precum FC Barcelona, Borussia Dortmund sau AC Milan.

Afla mai multe despre: balajarbitrajtop interviurisabau 

viewscnt
Articole similare