You are here:

"Ne bate Rapid pe unde ne prinde, ne-a zăpăcit. Îmi doream să ne luăm bărbăţia în teren". MM Stoica, reacţie sinceră după umilinţa suferită de FCSB

"Ne bate Rapid pe unde ne prinde, ne-a zăpăcit. Îmi doream să ne luăm bărbăţia în teren". MM Stoica, reacţie sinceră după umilinţa suferită de FCSB

FCSB

Comentarii

FCSB a pierdut meciul cu Rapid, scor 0-4, iar Mihai Stoica a ţinut să-i felicite pe giuleşteni pentru prestaţia de pe Arena Naţională.

"Pauza a venit rău pentru noi, pentru că noi nu am mai ieşit de la cabine. Singura veste bună a fost că se înjumătăţesc punctele pierdute în acest meci. Era mai rău dacă se întâmpla asta în play-off. Uneori e mai uşor de digerat o asemenea înfrângere decât una cu gol primit în prelungiri sau cu greşeli de arbitraj. Felicit Rapidul pentru tot, de la organizarea meciului până la evoluţia din teren.

Am zis că trebuie ne luăm bărbăţia în teren, îmi doream să se vadă diferenţa dintre bărbaţi şi băieţi. Însă n-am fost deloc bine. Băieţii din acest meci au fost, însă, bine în restul sezonului. Eu am un singur regret imens. Au asistat 10 mii de suporterii în peluza noastră la o înfrângere de o asemenea dimensiune.

Scorul nu e prea aspru, chiar reflectă ce s-a jucat în special în repriza a doua. Eu n-am spus niciodată că este încheiat campionatul. Eu chiar am zis că dacă intrăm cu un avans de opt puncte, tot nu e jucat campionatul.

Ne bate Rapid pe unde ne prinde, ne-a zăpăcit. Cum noi pe Craiova o batem aproape mereu, aşa am dezvoltat şi noi un complex în faţa Rapidului.

Dar orice complex are şi un final, sper să se încheie acest complex în play-off" , a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

Rapid - FCSB 4-0

Rapid Bucureşti a învins-o, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-0, pe FCSB, în etapa a 30-a din Superligă, ultima a sezonului regulat.

Arena Naţională a fost plină la derby-ul campionatului, dar prima repriză nu a avut prea multe faze de poartă. Rrahmani a tras pe lângă în minutul 13, apoi tot el a cerut penalty la un duel cu Dawa, în careu, însă arbitrul Haţegan nu a acordat nimic. Primul gol al giuleştenilor a venit în minutul 33, când Paul Iacob a trimis cu o lovitură de cap în plasa laterală, din lovitura liberă executată de Papeau.

Florinel Coman a trimis puţin pe lângă poartă, în minutul 35, iar în minutul 49 Alexandru Băluţă a marcat, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de offside. Mai pragmatici, rapidiştii au făcut 2-0 în minutul 53, prin Albion Rrahmani. În minutul 74 Ermal Krasniqi a înscris pentru 3-0, iar Albion Rrahmani a reuşit dubla în minutul 83, ducând scorul la 4-0.

Cu această reuşită, Rrahmani a ajuns la 13 goluri în acest sezon. Rapid s-a impus cu 4-0 şi este pe locul secund, cu 55 de puncte. FCSB rămâne lider, cu 64 de puncte. După înjumătăţirea punctelor, în play-off, Rapid va avea 28 de puncte, iar FCSB va fi lider cu 32 de puncte.

  • RAPID: Aioani - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu – Hromada (Djokovic 72), Hasani (Burmaz 84), Oaidă – E. Krasniqi (Funsho Bamgboye 77), A. Rrahmani, Papeau (Petrila 77). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
  • FCSB: Târnovanu - V. Creţu, Dawa, Ov. Popescu, Radunovic - Olaru, Ad. Şut (Alhassan 72), Lixandru (Luis Phelipe 63) - Oct. Popescu (Pandele 63), Al. Băluţă (Miculescu 63), Fl. Coman. ANTRENOR: Elias Charalambous

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoica 

viewscnt
Articole similare