You are here:

"Ne vedem în 2019!" Situaţie incredibilă pentru Halep înainte de Roland Garros: liderul mondial, refuzat de organizatorii unui turneu!

"Ne vedem în 2019!" Situaţie incredibilă pentru Halep înainte de Roland Garros: liderul mondial, refuzat de organizatorii unui turneu!

Tenis

Comentarii

Simona Halep intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru Roland Garros, iar liderul WTA şi-ar fi dorit să mai participe la un turneu pe zgură înainte de Openul parizian.

Calificată în semifinale la Roma, unde o va întâlni pe Maria Şarapova, Halep şi-a exprimat dorinţa pentru a juca la turneul WTA de la Strasbourg şi a apelat la organizatori pentru a obţine un wild-card. A fost însă refuzată! Deşi orice turneu şi-ar dori să aibă pe afiş liderul mondial al momentului, organizatorii de la Strasbourg au anunţat-o pe Halep că nu poate fi inclusă pe tabloul principal.

Motivul? Halep ar fi trimis solicitarea prea târziu, situaţie în care se află şi o altă jucătoare din TOP 10 mondial, americana Sloane Stephens.

"Trebuie să spunem că două jucătoare din Top 10 şi-au dorit să joace la turneul nostru în 2018! Simona Halep (1 WTA) şi Sloane Stephens (10 WTA) au solicitat wild carduri. Dar, din păcate, n-au putut fi integrate pe tabloul final, fiindcă cererile au venit prea târziu. Ne vedem în 2019, Simona şi Sloane", a fost anunţul făcut de oficialii turneului WTA de la Strasbourg.

Ultima prezenţă a Simonei Halep la Strasbourg datează din 2011, atunci când constănţeanca era departe de elita tenisului mondial. Atunci, Halep a pierdut încă din primul tur.

Afla mai multe despre: halepstrasbourgwtaturneu 

viewscnt
Articole similare