You are here:

Negocierile pentru fuziunea lui Dinamo! Unirea pregătită în "Ştefan cel Mare". Planul: "Să fie exact ce a fost înainte"

Negocierile pentru fuziunea lui Dinamo! Unirea pregătită în "Ştefan cel Mare". Planul: "Să fie exact ce a fost înainte"
Comentarii

În cadrul clubului Dinamo s-a negociat o unire, idee avută de angajatul CS Dinamo, Marius Niculae, fostul atacant al echipei din Liga 1. Fostul golgheter a dezvăluit detaliile mutării, dar şi ce ar fi însemnat schimbarea.

Marius Niculae, despre unirea dintre CS Dinamo şi SC FC Dinamo 1948

Clubul de fotbal din Liga 1 trece prin momente dramatice, iar până la finalul sezonului va sta cu emoţii pentru evitarea retrogradării. "Câinii" lui Flavius Stoican sunt pe penultimul loc în clasament, cu un punct peste ultima clasată, Academica Clinceni, şi la 11 puncte faţă de Gaz Metan, ultima echipă care ocupă un loc de salvare. 

În ultima perioadă, s-au purtat discuţii pentru o unire între CS Dinamo şi SC FC Dinamo 1948, la nivel de copii şi juniori, anunţă Playsport.

Planul anunţat de Marius Niculae, reprezentant al CS Dinamo, ar fi însemnat trecerea academiei clubului din Liga 1 la Clubul Sportiv. Totuşi, un membru DDB s-a opus. 

"Eu am încercat să ne punem la masă, să facem un singur Dinamo. Să existe un singur Dinamo la nivel de copii şi juniori de care să profite prima echipă. Interesul este comun. Am fost refuzaţi de un domn, care era acolo, la FC, la centrul de copii şi juniori. El a spus atunci că CS Dinamo doreşte să fure copiii. Ideea nu era asta. Dinamo beneficia de tot ceea ce înseamnă jucători pentru prima echipă. Exact ce a fost înainte”, a declarat Marius Niculae pentru sursa citată. 

Juniorii clubului şi fotbaliştii pe care ar fi urmat să-i lanseze clubul s-ar fi antrenat în „Ştefan cel Mare”, într-un parteneriat benefic pentru alb-roşii. 

În prezent, echipa mare se pregăteşte la complexul de la Săftica, iar grupele de copii şi juniori în mai multe locaţii, unele în cadrul complexului sportiv, altele pe terenul „Granitul”. 

În urmă cu câteva luni, s-a încercat şi preluarea echipei secunde a FC Dinamo, înscrisă în Liga 3, de către CS Dinamo, pentru a reduce din costurile clubului din Liga 1, dar varianta a picat. 

Mai multe entităţi din Bucureşti folosesc numele brandului: SC FC Dinamo 1948 (echipa din Liga 1 şi "satelitul din Liga 3"), CS Dinamo (cu echipă de fotbal înscrisă în Liga 4) şi ACS FC Dinamo (echipa lui Nicolae Badea).  

Planul formulat de Cornel Dinu şi Nicolae Badea care ar fi putut duce la salvarea lui Dinamo: ”Sunt tentaţii de prăpastie” | EXCLUSIV

 

 

Afla mai multe despre: fuziune dinamounire fc dinamo cs dinamomarius niculae 

viewscnt
Articole similare