You are here:

Nelu Varga, aproape de transferul momentului în Superliga. Românul cu meciuri în Ligue 1, pregătit să semneze în Gruia

Nelu Varga, aproape de transferul momentului în Superliga. Românul cu meciuri în Ligue 1, pregătit să semneze în Gruia

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj este aproape de a-l transfera pe Alex Dobre (26 de ani), fotbalist cu meciuri pentru formaţii precum Dijon, Wigan Athletic şi Famalicao.

Formaţia ardeleană este pe cale să realizeze un transfer important. Finanţatorul "feroviarilor", Ioan Varga, l-a ofertat pe Alex Dobre, fotbalistul cu peste 20 de partide în Ligue 1, în tricoul celor de la Dijon.

Nelu Varga, pregătit să-l aducă pe Alex Dobre în Gruia

Fotbalistul cu două prezenţe în tricoul echipei naţionale a României, debutat de către fostul selecţioner, Edward Iordănescu, la o partidă cu Andorra din preliminariile pentru EURO 2024, este aproape de a semna în Superliga, anunţă Prosport.

Alex Dobre se află în negocieri avansate cu formaţia ardeleană şi ar putea semna chiar în zilele următoare. Dan Petrescu şi-a dat acceptul pentru transferul fotbalistului rămas fără echipă după despărţirea de Famalicao, produsă la sfârşitul lunii august.

Alex Dobre, fotbalistul născut la Bucureşti, dar fără prezenţe în primele divizii ale fotbalului românesc, a fost crescut de academia celor de la Bournemouth şi împrumutat la mai multe echipe din eşaloanele inferioare ale fotbalului din Anglia.

Dijon l-a cumpărat de la Bournemouth pentru 1.000.000 de euro, în anul 2020. 1.000.000 de euro este cota de piaţă a fotbalistului în vârstă de 26 de ani, conform transfermarkt.com

Alexandru Dobre poate evolua atât ca atacant lateral stânga, cât şi în partea dreaptă. Pe parcursul carierei sale a evoluat şi pe postul de mijlocaş ofensiv, în centru.

Afla mai multe despre: cfr clujalex dobredan petrescunelu varga 

viewscnt
Articole similare