Ioan Varga, patronul echipei CFR Cluj, a spus că va renunţa la fotbal când Dan Petrescu va pleca din Gruia.
Neluţu Varga este un admirator al ”Bursucului”, iar recent i-a propus o prelungire a contractului de cinci ani, pânâ în 2029, dar Petrescu nu a luat încă decizia finală.
Patronul ardelenilor a vorbit despre nişte evenimente care au avut loc acum un an, când cei din Casa Fotbalului i-au oferit lui Dan Petrescu funcţia de selecţioner al României, însă Varga a fost împotriva acestei oferte şi i-a transmis direct preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Varga a discutat şi cu antrenorul CFR-ului şi l-a convins să nu accepte oferta, lucru pentru care patronul ardelenilor îl admiră şi mai mult pe tehnician.
”Atunci mă las!”
”Eu i-am lăsat să discute civilizat (n.r. - Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă), pentru că mi-au cerut acordul, Dan fiind antrenor sub contract. Le-am spus în faţă că nu sunt de acord ca Dan să plece!
`Am făcut eforturile astea financiare să te aduc la CFR ca să nu mă ruinez. Acum, când am început să ne echilibrăm, să pleci ar fi cea mai urâtă chestie pentru mine!` Asta i-am zis lui Dan. I-am lăsat să-şi facă discuţia, mai ales că cine nu şi-ar dori să fie selecţioner…
Dan a fost fair-play până la capăt şi de aceea îl apreciez şi mai mult. A fost corect, au spus-o şi domnii Burleanu şi Stoichiţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ca mulţumire, de aceea i-am făcut propunere să prelungească pe încă cinci ani începând din 2024. Aştept să facem actele.
(n.r. - dacă îl va ţine la echipă până se va retrage) Cât vrea el. Când pleacă Dan Petrescu de la CFR Cluj, mă las şi eu!”, a spus Ioan Varga, pentru fanatik.ro.
Afla mai multe despre: ioan varga-cfr-dan petrescu