Rapid a câştigat spectaculos meciul de la FC U Craiova 1948, scor 5-3, şi a urcat, provizoriu, pe locul al treilea în Superligă, cu 11 puncte acumulate în cele şapte etape disputate.
"Ne-am dorit extrem de mult această victorie. Nu ne-a fost teamă după startul slab, am început să jucăm fotbal după acel gol.
Toată lumea îşi doreşte ca Rapid să fie o echipă agresivă, agresivă în sensul pozitiv, şi să câştige fiecare meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am luat cam uşor golurile, dar nu mi-a fost teamă că vom pierde acest meci, pentru că fiecare fază din atacul nostru a fost periculoasă" , a declarat Cristian Săpunaru.
FC U Craiova 1948 - Rapid 3-5
Rapid Bucureşti a învins-o, vineri, în deplasare, scor 5-3, pe FC U Craiova 1948, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii. Aurelian Chiţu (Craiova) şi Albion Rrahmani (Rapid) au reuşit să înscrie câte o „dublă”.
Craiova se află la a treia înfrângere pe teren propriu în acest sezon şi la al treilea meci în care încasează cel puţin patru goluri.
În clasament, Rapid are 11 puncte şi este pe locul 3, iar FC U Craiova ocupă poziţia a 13-a, cu 6 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- FCU CRAIOVA: R. Popa - R. Negru (Compagnucci 71), Lacroix, Danny Henriques, Mascarenhas – Baeten (V. Pop 80), Van Durmen (Bahassa 68) - Sidibe, Bauza, Ibrahimi (Dr. Albu 46; Achim 71) - A. Chiţu. ANTRENOR: Dan Vasilică
- RAPID: H. Moldovan - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Emmers (Kait 69), Oaidă (Al. Albu 85), Borja Valle (Al. Ioniţă 84) – Funsho Bamgboye, Dugandzic (Rrahmani 46), Petrila (Papeau 84). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Afla mai multe despre: sapunaru