Ionuţ Radu (22 de ani) s-a făcut remarcat în ultimul meci jucat pentru Genoa, 1-1 cu Spal în etapa a 13-a din Serie A, când a apărat excepţional o minge trimisă pe spaţiul porţii din apropierea sa, iar presa din Italia rosteşte din nou cuvinte mari despre fostul căpitan al naţionalei de tineret a României. Goalkeeperul român este perceput de italieni drept un înlocuitor pe termen pentru Samir Handanovic, căpitanul de la Inter.
Radu aparţine de Inter, dar a fost din nou împrumutat la Genoa, după ce şi sezonul trecut l-a petrecut tot la "grifoni". În etapa a 13-a din Serie, Genoa a jucat contra celor de la Spal, iar Radu s-a făcut remarcat la scorul de 0-0, când a apărat cu un reflex fantastic o minge trimisă pe spaţiul porţii, după o respingere greşit a sa. Românul a intervenit excepţional, cu piciorul, şi a interzis golul lui Spal.
După această partidă, jurnaliştii de la tuttomercatoweb.com scriu că, în viitor, Radu va reveni la Inter şi că poate fi un înlocuitor pe măsură pentru Samir Handanovic, veteranul din poarta "nerazzurrilor". "Deocamdată, Inter e în mâini sigure şi se poate relaxa în privinţa viitorului. Radu se dovedeşte a fi un mare portar şi dacă va continua aşa, în câţiva ani, cu siguranţă va putea să fie numărul 1 la Inter", au scris italienii.
La rândul său, şi Ionuţ Radu şi-a manifestat dorinţa de a reveni la Inter în viitor. "Inter? Sunt mereu pregătit, dar acum lucrez aici şi sunt fericit! Vom vedea care va fi viitorul".
Spal - Genoa s-a terminat 1-1, după ce Radu a primit gol în minutul 55 de la Petagna, din penalty, iar Sturaro a egalat două minute mai târziu. Genoa este pe locul 18, poziţie retrogradabilă, cu 10 puncte, în timp ce SPAL e pe locul 19, cu un punct mai puţin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut radu, inter, genoa, parada, revenire