You are here:

NEWS ALERT | Cristian Borcea se întoarce la închisoare! A fost condamnat la 5 ani cu executare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia

NEWS ALERT | Cristian Borcea se întoarce la închisoare! A fost condamnat la 5 ani cu executare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia

Fotbal

Comentarii

Fostul finanţator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la 5 ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta are 24 de ore să se predea şi să ajungă din nou în spatele gratiilor după ce fusese eliberat condiţionat din "Dosarul Transferurilor"

În acelaşi dosar, Dragoş Săvulescu, fost acţionar la Dinamo, are o sentinţă definitivă de 5 ani şi jumătate. Nicuşor Constantinescu au fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare.

Cei implicaţi în dosar sunt acuzaţi de procurori că ar fi vândut ilegal mai multe terenuri din Constanţa şi Mamaia. Terenurile ar fi fost vândute la preţuri modice unor afacerişti, printre care şi Cristi Borcea. Borcea, achitat în primă instanţă, ar fi primit 900 mp de teren, plătind 54 de euro pe metru pătrat. Ulterior, afaceristul l-ar fi vândut cu suma de zece ori mai mare. DNA a contestat decizia în dosar, cauza ajungând la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În faţa judecătorilor, la unul din termenele din urmă cu câteva luni, Cristian Borcea a spus că nu-şi schimbă declaraţia dată în prima instanţă. 

Decizia luată în această seară de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă, iar Cristi Borcea are 24 de ore să se predea şi să ajungă din nou în spatele gratiilor după ce fusese eliberat condiţionat din "Dosarul Transferurilor".

În iunie anul trecut, Borcea fusese eliberat condiţionat. În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc.

 

Afla mai multe despre: cristi borceainchisoarearestatproblemepuscarie 

viewscnt
Articole similare