Dan Petrescu (52 de ani) pleacă de la CFR Cluj. Antrenorul va merge la Al Nasr Riad, din Arabia Saudită, care ar urma să-i achite clauza de reziliere a contractului cu formaţia din Gruia.
Reprezentanţii lui Al Nasr şi Dan Petrescu urmează să aibă o întâlnire zilele viitoare şi Fanatik scrie că antrenorul va pleca în Arabia Saudită, după ce saudiţii îi vor plăti clauza de reziliere cu CFR Cluj. Cu Dan Petrescu la cârmă, CFR Cluj a câştigat trei campionate la rând în Liga 1 şi a ajuns până în 16-imile de finală ale sezonului trecut din Europa League.
Vestea că Dan Petrescu pleacă a venit la finalul umilinţei suferite de CFR Cluj, 0-5 pe Olimpico, cu AS Roma. Potrivit sursei citate, discuţiile dintre Petrescu şi reprezentanţii lui Al Nasr au fost amânate de "Bursuc" până după deplasarea de la Roma. În Arabia Suadită, Dan Petrescu se va lupta la vârful clasamentului cu Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al Hilal.
Fanatik anunţă că Al Nasr i-a pregătit un salariu de 2,5 milioane de euro pe an lui Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, plecare