You are here:

NEWS ALERT | Mihai Iosif nu mai este antrenorul Rapidului: ”Vă mulţumesc pentru tot!”. Anunţul oficial al clubului

NEWS ALERT | Mihai Iosif nu mai este antrenorul Rapidului: ”Vă mulţumesc pentru tot!”. Anunţul oficial al clubului

Superliga

Comentarii

Antrenorul Mihai Iosif şi FC Rapid au încheiat astăzi, de comun acord, colaborarea, a anunţat clubul giuleştean.

Mihai Iosif nu mai este antrenorul Rapidului. Reziliere de comun acord. Anunţul oficial al clubului

"Vă mulţumesc pentru tot! A fost un an în care am reuşit să readucem împreună Rapidul în prima ligă, acesta era visul meu, iar acesta s-a împlinit. De acum, visul meu este să câştig, cândva, un titlu cu Rapid, iar după cum vedeţi visurile mi se îndeplinesc.

Mulţumesc suporterilor noştri senzaţionali, care au fost mereu lângă echipă, şi conducerii care a avut încredere în mine. Dacă e să regret ceva, aş spune că regret că nu am prins noul stadion Giuleşti din funcţia de antrenor, însă toate la timpul lor.

Aş face, în astfel de momente, cum am făcut mereu, apel la unitate. Unitate între echipă, suporteri, conducere şi staff tehnic. Uniţi, Rapid poate ajunge chiar şi anul acesta într-o cupă europeană! Hai Rapid!”, a declarat Mihai Iosif la despărţirea de Rapid, afirmaţie pubicată pe pagina oficială de Facebook a clubului Rapid.

În 49 de meciuri a stat Mihai Iosif pe banca Rapidului, 47 de campionat şi două de Cupa României, înregistrând 18 victorii, 16 remize şi 15 înfrângeri, golaveraj 61-54.

Rapid ocupă locul 9 în Liga 1, cu 37 de puncte, după 29 de etape, la opt puncte în spatele Farului Constanţa, formaţia de pe locul 6, ultimul ce asigură calificarea în play-off.

Anunţul despărţirii a venit în urma înfrângerii cu FC U Craiova, scor 2-3, de marţi.

Angelescu, Niculae şi Mihai Iosif, întâlnire de gradul 0 la Rapid, după meciul cu FC U Craiova

"Vedem miercuri, o să mă întâlnesc cu Nico şi Miţă. Vedem. Am zis că până la finalul sezonului regulat mergem aşa şi hotărâm după aceea. Sincer, nu pot să vă spun acest lucru (n.r. - dacă Mihai Iosif va fi dat afară miercuri). Trebuie să mă întâlnesc cu Daniel Niculae şi cu Mihai Iosif.

Nu-mi imaginam, normal că nu se gândeşte nimeni. O să intrăm în play-out, eu zic că suntem o echipă de mijlocul clasamentului. O să vedem", dezvăluia Victor Angelescu, marţi, după eşecul cu formaţia din Bănie, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: mihai iosifrapid 

viewscnt
Articole similare