You are here:

NEWS ALERT | Plângere împotriva Charlie Hebdo pentru caricatura referitoare la Simona Halep: "Am decis să deschidem un proces"

NEWS ALERT | Plângere împotriva Charlie Hebdo pentru caricatura referitoare la Simona Halep: "Am decis să deschidem un proces"

Simona Halep

Comentarii

Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) depune plângere împotriva Charlie Hebdo pentru caricatura referitoare la Simona Halep.

”Am decis să deschidem un proces împotriva publicaţiei Charlie Hebdo, pe de o parte pentru că şi-a permis să se atingă de Simona Halep, iar pe de altă parte pentru ironizarea comunităţii de români din Franţa”, a declarat Daniel Ţecu, preşedintele FADERE, la Antena 3.

Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo a ironizat victoria Simonei Halep la turneul de la Roland Garros publicând sub titlul "O româncă câştigă Roland Garros-ul" o caricatură reprezentând o persoană care ridică trofeul deasupra capului şi spune "Fier vechi, fier vechi".

Ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a transmis, la solicitarea News.ro, că libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt principii fundamenate, dar caricatura cu Simona Halep nu reprezintă în niciun fel sentimentul opiniei publice franceze.

De asemenea, Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, a postat, vineri, un mesaj pe Facebook, în care afirmă că a primit zeci de mesaje din partea celor mai înalte oficialităţi franceze după succesul Simonei Halep la Roland Garros. Luca Niculescu le recomandă românilor să nu lase o "caricatură mică", din pagina a şaptea a Charlie Hebdo, să strice bucuria victoriei Simonei Halep.

Afla mai multe despre: haleproland garroscharlie hebdo 

viewscnt
Articole similare