Argentinianul Mauricio Pochettino (52 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Chelsea. Decizia a venit în urmă cu foarte puţină vreme.
Pochettino, out de la Chelsea. Motivul din spatele despărţirii dintre club şi antrenor
Vestea momentului în fotbalul mondial vine din Anglia, acolo unde Mauricio Pochettino nu va mai fi antrenorul celor de la Chelsea.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
Despărţirea dintre antrenorul argentinian şi clubul din Londra a fost de comun acord între ambele părţi, anunţă britanicii de la The Telegraph.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cele două părţi au făcut o analiză a sezonul tocmai încheiat şi s-a ajuns la această decizie de despărţire.
Astfel, ”Poch” părăseşte gruparea din Premier League după numai un sezon. În 51 de meciurilor în care a stat pe banca ”albaştrilor” din Londra, a reuşit 27 de victorii, 10 remize şi 14 eşecuri.
În ultima perioadă, au existat speculaţii conform cărora Chelsea l-ar dori antrenor pentru sezonul viitor pe Michel Sanchez, de la Girona, dar acesta ar fi refuzat propunerea venită dinspre clubul londonez.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La finalul acestei stagiuni, Chelsea a încheiat campionatul din Anglia pe locul 6 şi este sigură de prezenţa în cupele europene în sezonul viitor, după ce a avut o serie de cinci victorii la rând în Premier League.
Rămâne de văzut în ce competiţie. Totul depinde de finala Cupei Angliei. Dacă o va câştiga Manchester City, Chelsea va juca în preliminariile Europa League, iar dacă va învinge Manchester United, atunci londonezii vor fi în preliminariile Conference League. Cert este că Chelsea va fi prezentă în Europa în ediţia viitoare.
Pocchetino, despre sezonul lui Chelsea: ”Nu este vorba de lipsa de disciplină”
”Jucăm pentru Chelsea, suntem un club mare şi se simte presiunea. Când eşti frustrat şi îţi lipseşte un pic de experienţă, este (n.r. ceva) ce se poate îmbunătăţi.
Este primul sezon al lui Palmer în Premier League şi este normal. El joacă pentru Chelsea. Bineînţeles, este frustrant. Dar jucătorilor le pasă, jucătorii vor să câştige. Nu este vorba de lipsa de disciplină, ci de a avea capacitatea de a citi situaţia de joc", afirma Pochettino, în luna decembrie a anului trecut.
- Citește și
- Neil Lennon, la bere cu jucătorii de la Celtic! Imaginea a fost comentată în direct: „E mai bine să o faci pe faţă!” | EXCLUSIV
- OFICIAL | Lotul provizoriu al Austriei pentru EURO 2024. Vestea momentului despre căpitanul David Alaba
- ”FERGUSON, stai liniştit”. Mititelu, atac frontal la Becali: ”N-ai fotbalist ca PEPE în lot! Ai oferit două milioane, am refuzat în 3 secunde”
Afla mai multe despre: chelsea, premier league, mauricio pocchetino