You are here:

NEWS ALERT | Preşedintele UEFA, anunţ important: "Vor fi spectatori în tribune la Euro 2020!"

NEWS ALERT | Preşedintele UEFA, anunţ important: "Vor fi spectatori în tribune la Euro 2020!"

EURO 2020

Comentarii

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, într-un interviu pentru AFP, că la Campionatul European amânat pentru anul viitor din cauza coronavirusului vor fi spectatori în tribune, relatează Le Figaro.

“Poate ceea ce ni se pare bizar astăzi nu va fi la fel în decembrie sau în ianuarie. Mai avem timp de gândire. Deocamdată, menţinem acelaşi format şi sperăm şi ne gândim că vom avea spectatori pe stadioane”, a spus Ceferin. “Nici măcar nu vreau să vorbesc de absenţa spectatorilor sau de un număr limitat de spectatori. Vreau să rămân optimist, să transmit energie pozitivă şi cred cu adevărat, personal, că vom avea spectatori. Dacă acest lucru va fi imposibil, vom discuta la momentul respectiv. Sincer cred că lucrurile vor reveni la normal anul viitor sau chiar mai devreme”, a adăugat preşedintele UEFA.

Campionatul European din 2020 a fost amânat pentru 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.  Toate cele 12 oraşe-gazdă, între care şi Bucureşti, şi-au reafirmatt implicarea în proiectul Euro, astfel că vor găzdui meciuri din cadrul competiţiei.

Afla mai multe despre: aleksander ceferinspectatorieuro 2020 

viewscnt
Articole similare