Ronald Koeman (57 de ani) va fi noul antrenor al Barcelonei, anunţul oficial urmând să se facă marţi, iar antrenorul olandez a intrat deja serios "în pâine". Koeman a cerut deja primul transfer noilor săi şefi. Este vorba despre mijlocaşul Donny van de Beek (23 de ani), de la Ajax, unul dintre jucătorii care au pus bazele performanţei "lăncierilor" din Liga Campionilor de acum două sezoane, când au ajuns până în semifinalele competiţiei stelelor.
Donny van de Beek, primul transfer al Barcelonei în "era" Ronald Koeman!
Van De Beek primul nume de pe lista de transferuri a lui Ronald Koeman, care îl vrea pe omul cu care a lucrat la naţionala "Portocalei mecanice". Ajax i-a setat deja preţul lui Donny van de Beek, iar transferul său pe Camp Nou ar urma să coste undeva în jurul sume de 25-30 de milioane de euro. Ajax şi Barcelona au o relaţie bună şi catalanii au transferat chiar anul trecut de la formaţia din Amsterdam, pe Frenkie de Jong, pentru peste 70 de milioane de euro.
Presa internaţională scrie că un transfer s-ar putea face şi în sens invers. Ajax e interesată să-l transfere pe Luis Suarez, atacantul uruguayan intrat pe lista plecărilor la FC Barcelona. Suarez a jucat la Ajax în trecut, unde s-a făcut remarcat şi a fost transferat de Liverpool.
Revenind la Donny van de Beek, olandezul nu duce lipsă de oferte. Rămas ultimul dintre jucătorii care au ajuns cu Ajax până în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul 2019/2020, despre olandez s-a scris că ar fi dorit de Juventus şi chiar de Real Madrid, marea rivală a Barcelonei. Avantajul catalanilor în discuţiile pentru Van De Beek este chiar Ronald Koeman, conaţional cu fotbalistul, aceştia lucrând deja împreună la echipa naţională.
— Hagrid ✆ (@HagridFCB) August 17, 2020
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronald koeman, transfer, donny van de beek, fc barcelona