Neymar e nefericit la PSG, iar nivelul campionatului din Franţa l-a făcut pe brazilian să regrete mutarea istorică din vară! Jucătorul şi-a pus deja tatăl să negocieze transferul la Real Madrid, formaţie care a recunoscut, prin vocea preşedintelui Perez, că-l doreşte pe Neymar
PSG a plătit 222 de milioane de euro pentru aducerea lui Neymar de la Barcelona, iar acum francezii ar putea să încaseze, la rândul lor, o sumă absolut imensă! Presa din Spania anunţă că Real Madrid e gata să ofere 280 de milioane de euro pentru a-l transfera pe fotbalistul brazilian.
Tatăl lui Neymar a început deja discuţiile cu Florentino Perez, iar dacă aceştia se vor înţelege asupra detaliilor financiare, Real urmează să facă o ofertă concretă şi celor de la PSG.
Chiar dacă şi-ar dori să-l păstreze pe Neymar, şeicii sunt conştienţi că un jucător nefericit nu ar ajuta cu nimic echipa, ba chiar ar strica total atmosfera din vestiar. Mutarea la Real ar urma să se facă în vară, după Mondialul din Rusia, iar Neymar îşi caută deja casă la Madrid, lucru care întăreşte ideea unui transfer.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.